Dacă am putea face noi tot ce-i învăţăm pe alţii, am fi sfinţi!

 

Ei, părinte! Daca am putea face noi tot ce-i învăţăm pe alţii, am fi sfinţi! Eu învăţam pe altii sa aiba răbdare în suferinţă. Acum, când sunt în suferinţă, văd că nu am deloc răbdare. Îmi trebuie nu răbdare, ci îndelungă răbdare. Un frate mă întreba: „Se poate ca în timpul suferinţei să potolim durerea cu rugăciunea?”. Aici este darul lui Dumnezeu, i-am răspuns eu. Dragostea duhovnicească biruieşte durerea, cum spune Hristos despre femeia care este în chinurile naşterii, că dupa naştere uită durerea că s-a născut om pe lume. Mare lucru este, părinte, a ne alatura cu cel ce pătimeşte, să luăm parte la durerea lui. Să cerem ajutor de la Dumnezeu, ca să putem trece cu bine valurile acestei vieţi.

 

Dacă nu poţi face fapta bună, nu este păcat. Iar dacă poţi s-o faci şi nu o faci, este păcat. Sunt oameni care nu au copii, sau nu au vrut să aibă, sau nu le-a dat Dumnezeu. Cei care nu i-au dorit, la bătrâneţe ii doresc şi plâng că nu au copii, dar este prea târziu. Când darul lui Dumnezeu se apropie de inima omului, atunci toate i se par uşoare; iar când se departează harul, atunci toate i se par grele. Atunci suferă, strigă şi plange, cum face şi copilul părăsit de mama lui. Uneori mă întreb, oare suferinţa mea şi a fiecărui om nu este cumva o arvună a vieţii veşnice? Că suferinţa ne smereşte şi ne învaţă a striga la ajutorul lui Dumnezeu.Când suntem la o răscruce în viaţă, să facem două lucruri: să ne rugăm şi să întrebăm. Eu mai degrabă mă rătăcesc în oraşe decât în pădure! Noi trebuie să ajungem de la gândirea de Dumnezeu, la simţirea lui Dumnezeu. Una este vorbirea de Dumnezeu şi alta este simţirea lui Dumnezeu. Una este vorba şi alta este fapta. La simţire duhovnicească ajunge numai acela care face voia lui Dumnezeu. Că zice Mântuitorul : „Nu tot cel ce-Mi zice: Doamne, Doamne! va intra întru împărăţia lui Dumnezeu”.Mai mult să faci cu fapta, decat să vorbeşti cu cuvântul.

 

Că lumea este plină de vorbe, dar puţini sunt care pun poruncile Evangheliei în practică. Prind foarte bine şi cuvântul duhovnicesc, sfatul, mustrarea, îndemnul, predica, cărţile bune. Dar de la cuvinte trebuie să trecem şi la fapte, că „după faptele tale te voi judeca” zice Domnul, căci şi Dumnezeu a creat lumea numai cu cuvântul si era bună foarte! Încă şi sfinţii mărturiseau pe Hristos prin cuvânt, învăţau şi scriau cărţi inspirate din Sfanta Evanghelie. Dar noi, cei de azi, suntem oameni păcătoşi. Noi trebuie să vorbim putin şi numai ce este de folos spre lauda lui Dumnezeu. Spunea un filozof intr-o carte : „Cine spune tot ce ştie, acela ştie puţin şi prost!” Dacă am fi făcut şi noi în viaţă măcar a zecea parte din cat i-am învăţat pe alţii, tot ne-ar mântui Dumnezeu!”