„Praznicul cel după praznice şi cel mai din urmă să-l prăznuim noi, credincioşii, în chip luminat; aceasta este Cincizecimea, plinirea făgăduinţei şi a sorocului. Că în aceasta focul Mângâietorului S-a pogorât de-a dreptul pe pământ, în chip de limbi, şi a luminat pe ucenici, făcându-i cunoscători ai tainelor cereşti. Lumina Mângâietorului a venit şi lumea a luminat“ (Sedealna I, a Utreniei).
Suntem în duminica Cincizecimii, praznic în care ne amintim de pogorârea Sfântului Duh asupra Ucenicilor, zi de constituiere a Bisericii noastre dreptmăritoare, și totodată prin această sărbătoare suntem întroduși în dimensiunea veacului ce va să fie, prin trecerea la o nouă dimensiune a existentei – cea a vieții în har. O sărbătoare la care ar merita să medităm și despre dimensiunea vieții noastre duhovnicești.
Pentru câți dintre noi viața creștină este o cruce, care nu ne aduce nici o bucurie lumească, o cruce care odată primită poartă în sine doar umilință și bătaie de joc din partea oamenilor, a celor de la care ne-am dori susținere sau cel puțin un cuvânt de mângâiere. Pentru câți e o cruce care ne poate condamna la o poziție socială defavorizată, la lipsa unei stări financiare bune sau a unei cariere de succes. Căci de fapt așa a fost viața tuturor Sfinților Apostoli care primind Sfântul Duh au pornit să-L propovăduiască pe Hristos plini de bucurie și dorință de a sluji Învățătorului și aproapelui.
Astăzi desigur rar cine-și mai dorește o cale a apostolilor. Printre cererile pe care le înțălțăm în biserică cele care se referă la bunăstare, prosperiate și succes sunt în prioritate. Adevărat, că în sine aceste lucruri, nu sunt rele, dar Dumnezeu ne spune că în primul rând ar trebui să căutăm Împărăția Cerurilor. Dacă pentru mântuirea noastră este de folos ca noi să ocupăm un loc anume în societate, să avem anumite aptitudini intelectuale, profesionale, daruri care ne-ar ajuta pe această cale, atunci la sigur că Dumnezeu ni le va oferi. Dar toate acestea ne vor fi date pentru a fi valorificate, pentru a ne putea ajuta semenii și prin ei să ne dobândim și propria mântuire. Cu regret mulți dintre noi primind aceste daruri minunate nu le folosec decât spre propria vanitate și mândrie.
De multe ori ne zbatem și căutăm cu orice preț să dobândim această sănătate, fericire, viață plină de succes doar pentru a trăi ușor și confortabil. Iar Dumnezeu devine doar o anexă la viața noastră fericită, care pe toate trebuie să ni le ofere, dar pentru care să nu ne ceară drept răsplată mai nimic.
Totuși viața adevărată a unui creștin pe care ar trebui să o privim și prin prisma sărbătorii de astăzi are alte dimensiuni. Viața noastră de creștini ar trebui să aibă la bază acele cuvinte pe care le rostim la orice liturghie – pe noi înşine şi unii pe alţii şi toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm. Aceasta ar trebui să fie tendința și năzuința noastră, de a încerca toate eforturile, toate biruințele, toate rugăciunile să le încredințăm Lui Dumnezeu, care pentru smerenia și ascultarea noastră ne va înzestra cu daruri pe care la moment nici nu suntem capabili să le perecepem.
Iar Sărbătoarea Cincizecimii are un rol fundamental atât în planul mântuirii generale, reprezentând trimiterea Duhului Sfânt şi întemeierea Bisericii noastre, dar şi pentru mântuirea fiecăruia, căci ca urmare a Pogorârii Duhului Sfânt oricine dintre membrii bisericii îşi poate împropria roadele mântuirii împlinite de Mântuitorul Hristos, alegând să fie împreună-lucrâtor cu El şi cu Duhul Sfânt. Astfel fiecare dobândeşte darurile Duhului Sfânt pe măsura propriei credinţe şi după dispoziţia sa sufletească. În măsura ostenelilor noastre şi lucrarea harului va fi pe potrivă. Iar în măsura în care lucrăm poruncile şi tindem spre primirea Duhului Sfânt în viaţa noastră această prezenţă își va aduce roadele sale binefăcătoare.
Nu ne rămane decât, să cerem pogorârea Duhului Sfânt și în noi, pentru a avea o viață adevărată în învățătura și lumina Evangheliei, care poate fi doar în Duhul Sfânt.
Vino, Mângâietorule, Duhule Sfinte, şi te sălăşluieşte întru noi!
Episcop Ioan (Moşneguţu)
Sursa: http://ioanmosnegutu.info
