În fiecare sâmbătă ne amintim de cei adormiţi în veac întru Domnul. Cel puţin o zi a săptămânii ne spune că vine ceasul când ne despărţim de viaţa aceasta. Asta ar trebui să ne facă mai atenţi şi mai responsabili de felul cum trăim.
Le recomandăm credincioşilor ca în această zi să meargă la locul de odihnă a rudelor, apropiaţilor… „Cimitirul este școala școlilor și facultatea facultăților. Du-te în cimitir, el îți vorbește despre Dumnezeu.”, îi sfătuia pe toţii Sf. Ioan Gură de Aur.
Am întâlnit oameni care vizitează zilnic cimitirul. Vorbesc, le împărtăşesc gândurile şi chiar se sfătuiesc cu adormiţii dragi trecuţi din viaţă. Păstrează o legătură sufletească.
Altora, cimitirul le inspiră frică, groază…
„Singurii oameni care nu pot fi suspectaţi că se înfioară în faţa morţii sunt sfinţii.” (Petre Ţuţea). De asta Sfântul Iustin Popovici accentua: „Misiunea Bisericii este de a crea în fiecare membru al ei convingerea că starea normală a personalităţii omeneşti o constituie nemurirea şi veşnicia, iar nu temporalitatea și moartea, și că omul este un călător care prin moarte și temporalitate înaintează spre nemurire și spre veșnicie.”
Acesta e crezul nostru, să nu ne fie frică! Să ne gătim! Ceasul plecării poate fi oricând!
Preot Octavian Moşin
