Cu toate că suntem în perioada Postului Mare, când atenția este îndreptată spre Cruce, aș vrea să mă concentrez puțin asupra figurii luminoase a Maicii Domnului, care este destul de discretă în Evanghelii, dar Tradiția îi oferă un loc aparte.
Fiică mult-dorită a lui Ioachim și a Anei, Maria duce o viață curată la templu, apoi se logodește cu Dreptul Iosif, foarte tânără fiind. Își acceptă ceea ce îi era hărăzit fără vreo urmă de îndoială sau nesiguranță, prin cuvintele: “Fie mie după cuvântul tău!” (Luca 1,38) și devine Theothokos, Maica lui Dumnezeu. Însă ea devine și Maica întregii umanități, prin calitatea ei de Maică a “Noului Adam”, dar și Stăpână a ei, fiind Maica lui Dumnezeu și ne ia pe toți sub acoperământul ei ocrotitor.
Maica Domnului este un izvor de binecuvântări, ea ascultă și vindecă, mângâie și încurajează, într-o lucrare plină de iubire. “În Maica Domnului avem în cer o inimă de mamă”, spune Părintele Stăniloae și ne încredințează că niciodată cei ce aleargă la Împărăteasa nu sunt uitați. Eu unul știu că orice s-ar întâmpla, Maica Domnului va fi mereu acolo pentru mine. Nu m-ar mira nici dacă aș vedea-o pășind în casa mea, pentru că ea este deja acolo, vie, în icoane și în gândul meu.
Maica Domnului are o slăbiciune, dacă pot să spun așa, pentru oameni. Ea le face cele mai frumoase daruri, îi ajută și mijlocește înaintea Fiului său pentru ei. Cu siguranță nimeni nu e pierdut atât timp cât nădăjduiește în Mântuitorul și în Fecioara Maria. Ea lucrează minunat în oameni și prin oameni și nu lasă pe nimeni nerăsplătit, ba chiar mai mult decât ar merita îl răsplătește.
În ceea ce privește pe Maica și pe Fiul, ne arată cea mai frumoasă icoană a Familiei. Fiul nu uită de Maica Sa și o ascultă, iar Maica nu uită de Fiul Său, dar știe că El este și Dumnezeu. Ea Își urmărește Fiul pe drumul durerilor, plânge lângă Cruce, și se împărtășește și ea din lumina Învierii. Practic, Lumina aceasta pe care o vedem la Înviere se naște din Preasfânta, SINGURA care a fost vrednică să Îl poarte în pântece pe Mântuitorul și să zdrobească biruitoare capul șarpelui. Ea este deci împlinirea unei speranțe și cea care ne deschide calea spre viața veșnică.
Așa că acum, în această perioadă binecuvântată, vă implor, nu uitați că în spatele Crucii, plângând în tăcere, este Maica Domnului. Nu uitați că acolo, și ea a suferit în mod real, după cum îi era scris, că prin sufletul ei va trece sabie. Nu uitați că lângă Fiul ei înviat, bucuroasă, se află ea. Rugați-vă ei și toate câte veți cere cu credință veți primi. Pentru că o mamă întotdeauna dăruiește copiilor ei daruri frumoase și de folos, oricât de răi ar fi. Sus să aveți inimile, slăvind pe Domnul și pe Preacurata Fecioară, grabnic-ajutătoarea! Lumina Învierii să vă călăuzească spre pământul dreptății, unde nu este nici durere, nici suspin, nici fărădelege, nici răutate!
Călin Manițiu
