Mi-a plăcut expresia unei doamne: "- Cu ce e mai sfânt preotul ca mine, ca eu să mă spovedesc în faţa lui? - Vă recomand un copac secular! Zic..Este Teiul lui Eminescu în Parcul Copou din Iași, Stejarul Unirii şi mai este un stejar vechi din vremea lui Ştefan cel Mare... faceţi acolo spovedania! "Nu e nevoie să o faceţi la preot!"
„Părinte, înjur!”, a spus o doamnă la spovedanie, şi duhovnicul, care-i ştia „istoria”, a pus icoana cu Răstignirea pe masă, i-a dat doamnei un ac şi i-a zis: „înfige-l în ochii lui Hristos!” „Niciodată n-o să fac acest lucru!”, i-a răspuns aceea, şocată. Atunci părintele i-a spus: „Dar deja îl faci! Orice păcat de-al tău […]
Încercaţi să ziceţi: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!” Dar ţineţi minte: n-are nici o valoare dacă vorbeşti. Ea se numeşte în trei feluri: rugăciunea minţii, rugăciunea lui Iisus şi rugăciunea minţii în inimă – nu-i corect rugăciunea inimii. În orice moment vin atacuri, noaptea vin ispite; le goneşti cu precizie. […]
