Cu cât mai mult timp veţi consacra rugăciunii, cu atât mai mult timp vă va rămâne pentru restul

4775

Dacă ne începem ziua cu rugăciunea, ne punem fundamentul pe care toate se vor construi în ordinea corectă, așa cum ni se spune şi în Scriptură despre bărbatul cuviincios, toate câte vom face vor spori (Ps. 1:3).

De atât este importantă tradiția bisericească a pravilei de rugăciune. Doar în fiecare dimineață și în fiecare seară indeferent de dispoziţia noastră noi ne rugăm. Unui începător îi poate fi dificil să citească întreaga pravilă de rugăciune, dar este important ca cel puțin cinci minute pe zi să se consacre rugăciunii, să se facă zilnic – şi veţi vedea cum viaţa începe să se schimbe. Cu cât mai mult timp veţi consacra rugăciunii, cu atât mai mult timp vă va rămâne pentru restul. Acest lucru poate părea surprinzător, dar aceasta este o experiență a multor oameni.

Dar şi în timpul zilei, se poate găsi întotdeauna un moment, cel puțin o jumătate de minut pentru a ne îndrepta gândul la Dumnezeu, a-I mulțumi pentru tot ce ați întâlnit frumos și bun în această zi, pentru ai cere ajutor pentru sine  și pentru alte persoane în dificultăți. Faptul că oamenii moderni sunt mereu ocupaţi, dar chiar şi împovăraţi de prea multe are loc în mare măsură şi pentru că ei prea puţin se roagă.

Traducere şi adaptare Natalia Lozan

 sursa www.foma.ru


Articole Asemănătoare
236

Citiţi-mi mie şi vă faceţi sănătos şi sfinţia voastră!

Odată a venit la părintele o bătrână bolnavă să-i citească rugăciuni de sănătate. El i-a răspuns: – Şi eu sunt bolnav! Cum să-ţi citesc? Iar bătrâna i-a zis: – Citiţi-mi mie şi vă faceţi sănătos şi sfinţia voastră! Într-adevăr, după ce i-a citit câteva rugăciuni, s-au făcut sănătoşi şi părintele şi bătrâna, cu darul lui […]

Articole postate de același autor
1494

Duminica a doua a Postului Mare, a Sf. Grigorie Palama, la Catedrala episcopală din Comrat

În a doua Duminică din Postul Mare, a Sfântului Grigorie Palama, Preasfințitul Anatolie, Episcop de Cahul și Comrat, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala episcopală din Comrat. Serviciul divin a fost oficiat în prezența numeroșilor creștini care au pășit pragul Catedralei episcopale spre a mulțumi lui Dumnezeu pentru binefacerile Sale, dar și pentru […]