Un creştin adevărat este însetat de comunicarea cu Dumnezeu. Aceasta-i cea mai firească stare a omului.
Cunoaşterea realităţilor divine nu este rezervată sfârşitului vieţii, dar este un proces continuu al trăirii pământeşti. Comunicarea cu Domnul este o necesitate permanentă. Fără această împărtăşire din dumnezeire, omul este mort duhovniceşte.
Pentru a ajunge la o astfel de stare, creştinul trebuie să-şi curețe inima, să iubească doar adevărul, să dobândească smerenie şi să ducă o viaţă de jertfă pentru aproapele şi Cel de Sus.
Comunicarea cu Domnul preschimbă sufletul. Viaţa exterioară capătă înţeles prin cea interioară, păcatul este înlocuit cu virtutea. Sufletul atinge culmea bucuriei desăvârşite.
Dar care ar fi treptele acestei reciproce comuniuni? Probabil, ar trebui să pornim de la împlinirea poruncilor lui Hristos după cuvintele Apostolului Pavel: ,,Bucurați-vă pururea. Rugați-vă neîncetat. Daţi mulţumire pentru toate, căci aceasta este voia lui Dumnezeu, întru Hristos Iisus, pentru voi" (I Tesaloniceni 5,16-18).
Uitați de voi şi vedeţi doar frumosul din fiecare om. Tocmai comunicarea cu Domnul îl face pe om cu adevărat om.
Viaţa departe de Dumnezeu îl face pe om nimic mai mult decât o necuvântătoare, îl face mort sufleteşte şi orb față de lumea nevăzută. Fără a-L cunoaşte pe Domnul, renunțăm la viaţa într-un pământ şi cer nou. ,,Dar noi aşteptăm, potrivit făgăduinţelor Lui, ceruri noi şi pământ nou, în care locuieşte dreptatea" (II Petru 3, 13).
(Pr. Octavian Moșin, Altarul Credinţei,
nr. 6, 2008)
