Continuă lucrările de construcție a Catedralei memoriale în cinstea Sf. Binecredincios Ștefan cel Mare al Moldovei

729

Din Darul lui Dumnezeu, continuă lucrările de construcție a Catedralei memoriale în cinstea Binecredinciosului Ștefan cel Mare și Sfânt, Marele Voievod al Moldovei.

Catedrala memorială de pe teritoriul Ministerului Apărării al Republicii Moldova, str. Șoseaua Hâncești 84, se află în proces de construcție deja la etapa de acoperire și ridicare a turlelor. Pentru a duce proiectul la bun sfârșit, reprezentanții lăcașului au nevoie de ajutor.

Proiectul de construcţie a Catedralei-memoriale a fost inclus în planul de acţiuni comune, privind promovarea educaţiei spirituale şi asistenţei religioase a efectivului Armatei Naţionale pentru anul 2021, semnat în luna noiembrie anul trecut între Ministerul Apărării şi Mitropolia Chişinăului şi al Întregii Moldove.

În ultima perioada Catedrala Sfântului Ștefan cel Mare a crescut văzând cu ochii, iar, ctitorii și binefăcătorii se pomenesc zilnic la Sfintele Liturghii oficiate la Mănăstirea Ciuflea, duhovnicul căreia PC Arhim. Nicolae (Roșca) și-a asumat răspunderea în fața Domnului, de a duce la bun sfârșit lucrările de construcție a sf. lăcaș.

La moment construcția se află la etapa de acoperire a turlei centrale și a clopotniței. După care urmează montarea ușilor și a ferestrelor în număr de 38, termoizolarea podelelor la ambele nivele și placarea lor, montarea iconostasului și a mobilierului bisericesc și alte lucrări ce vor apărea în timp.

„Când Dumnezeu binevoiește să se întâmple un lucru, toată făptura contribuie să se întâmple acel lucru”, spune Sf. Marcu Ascetul, în Filocalia vol. I. Îndemnăm oamenii de bună-credință să ofere ajutor pentru finalizarea lucrărilor acestui edificiu eclesial. Cei care doresc să doneze pentru finisarea lucrărilor de construcție o pot face la conturile bancare afișate mai jos:

DATE BANCARE în MDL:

Beneficiar: „MANASTIREA SF. MARE MUCENIC TEODOR TIRON”
40340012

Număr cont: MD51AG000000022512701243

Banca Beneficiarului: B.C.”MOLDOVA-AGROINDBANK”S.A.
COD FISCAL 1002600003778
BIC: AGRNMD2X472

Număr de contact: +373 689 99 685  / +373 691 22 848 – Arhimandrit Nicolae (Roșca), Duhovnic-administrator al Mănăstirii „Sf. M. Mc. Teodor Tiron” Ciuflea, responsabil de construcția Catedralei Memoriale „Sf. Voievod Ștefan cel Mare” str. Șoseaua Hîncești 84.

Foto credit: Ion Beschieru

Sursa: ortodox.md

 

 


Articole postate de același autor
458

Arhimandritul Ermoghen (Adam) – omul rugăciunii

Acum un deceniu trecea la Domnul vrednicul de pomenire Arhimandrit Ermoghen (Adam), profesor de liturgică și duhovnic la Academia Teologică din Chișinău. Sute de teologi au fost formați de către acest slujitor plin de râvnă și de dragoste pentru Dumnezeu. A fost, în primul rând, un monah trăitor. A slujit în câteva parohii și a […]