De la cei iscusiţi în cugetarea la Dumnezeu am aflat despre rugăciunea făcută cu mintea din inimă, că mai caldă şi de folos decât cea îndelungată este cea scurtă şi deasă.
De altfel, şi cea îndelungată este foarte folositoare, însă doar pentru cei desăvârşiţi, nu pentru începători.
In rugăciunea îndelungată, mintea omului care nu s-a obişnuit cu ea nu poate să stea mult timp înaintea lui Dumnezeu, ci de obicei, biruită de neputinţa omenească, se lasă furată de cele din afară, şi de aceea căldura duhului se răceşte repede. O asemenea rugăciune nu mai e rugăciune, ci doar tulburare a minţii ca urmare a abaterii gândurilor încolo şi încoace, lucru care se întâmplă atât în vremea cântărilor soborniceşti din biserică, cât şi în vremea pravilelor de chilie citite vreme îndelungată.
Rugăciunea scurtă, dar deasă este mai statornică, pentru că mintea care s-a adâncit în Dumnezeu pentru scurtă vreme o poate săvârşi cu mai mare căldură. De aceea şi Domnul spune: când vă rugaţi, să nu spuneţi multe (Mt. 6, 7), fiindcă nu pentru multa grăire veţi fi ascultaţi. Şi Sfântul Ioan Scărarul învaţă: „Nu încerca să grăieşti mult, ca să nu se împrăştie mintea în căutarea cuvintelor. O singură spusă a vameşului L-a plecat pe Dumnezeu spre milostivire, şi o singură spusă a credinţei l-a mântuit pe tâlhar. Multa grăite Ia rugăciune împrăştie mintea în închipuiri, pe când puţina grăire ajută mintea să se adune.”
Se va găsi însă cineva care să spună: „De ce în Epistolii întâi către tesaloniceni Apostolul zice: neîncetat rugaţi-vă (I Tes. 5, 17)?”
Pentru Scriptură este un lucru obişnuit să spună „întotdeauna în împrejurări ca, de pildă, acestea: preoţii intrau întotdeauna în cortul cel dintâi, săvârşind slujbele dumnezeieşti (Evr. 9, 6), adică intrau în toate vremile rânduite, nu tot timpul, zi şi noapte; adeseori, nu necontenit. Chiar dacă preoţi erau tot timpul în templu, păzind focul cel pogorât din cer ca să nu se stingă, totuşi făceau aceasta nu toţi odată, ci pe rând, precum stă scris şi despre Sfântul Zahariape când Zabaiia slujea înaintea lut Dumnezeu, în rândul săptămânii sale (Lc. I, 8).
In chip asemănător trebuie să cugetăm şi despre rugăciune, pe care Apostolul porunceşte să o facem neîncetat, fiindcă nu este cu putinţă omului să rămână în rugăciune, în aşa fel încât să nu o curme nici ziua, nici noaptea - căci doar trebuie vreme şi pentru alte treburi, pentru grijile cele neapărate ale gospodăriei, vreme pentru lucru, vreme pentru statul de vorbă, vreme pentru mâncat şi pentru băut, vreme pentru odihnă şi pentru somn. Aşadar, cum poate fi înţeleasă rugăciunea „neîncetată” altfel decât ca rugăciune deasă? Iar rugăciunea făcută des este socotită rugăciune neîncetată.
Astfel, cuvintele multe nu sporesc rugăciunea ta scurtă, chiar dacă deasă.
In Tâlcuirea la Evanghelia după Matei, Fericitul Teofilact a scris aşa: „Nu se cuvine a lungi rugăciunile, ci mai bine este să ne rugăm puţin, dar des”, şi: „Cuvintele de prisos ia rugăciune înseamnă grăire în deşert”.
In Omiliile sale Ia Epistolele Apostolului Pavel, Ioan Gură de Aur scrie aşa: „Cine spune cuvinte de prisos la rugăciune, acela nu se roagă, ci grăieşte în deşert” (Omilia a 24-a la Epistola către Efeseni, 6).
Bine a zis Apostolul: vreau să grăiesc mai bine cinci cuvinte cu mintea mea, decât zeci de mii cu limba (I Cor. 14, 19), adică „mai bine fac către Dumnezeu o rugăciune scurtă, dar cu luare-aminte, decât să rostesc cuvinte nenumărate fără luare-aminte şi doar să umplu degeaba văzduhul cu vorbele şi cu glasul meu.”
Pe lângă asta, cuvintele apostoleşti de care am vorbit mai sus: neîncetat rugaţi-vă (I Tes. 5, 17) trebuie înţelese ca privind rugăciunea cea făcută cu mintea, fiindcă mintea poate fi totdeauna îndreptată spre Dumnezeu şi se poate ruga Lui fără încetare. Aşadar, începe acum, o, suflete, să te apuci puţin câte puţin de învăţătura care îţi e menită; începe în numele Domnului, după îndemnul apostolesc, care grăieşte aşa: orice aţi face, cu cuvântul sau cu lucrul, toate să le faceţi in numele Domnului Iisus Hristos (Col. 3, 17), adică: „Faceţi totul cu gând bun şi nu numai din dorinţă de câştig, fie acesta şi duhovnicesc, ci pentru slava lui Dumnezeu, ca prin toate cuvintele, faptele şi gândurile voastre să se preaslăvească numele Domnului Iisus Hristos, Mântuitorul nostru.”
Ce este, deci, rugăciunea? Rugăciunea este întoarcerea minţii şi a gândurilor spre Dumnezeu; a te ruga înseamnă a sta cu mintea ta înaintea lui Dumnezeu, a privi neabătut cu gândul la El şi a sta de vorbă cu El întru frică şi nădejde evlavioasă.
Aşadar, adună-ţi toate gândurile şi, lepădând toate grijile lumeşti, tinde mintea ta către Dumnezeu.
