Cine seamănă clevetire culege judecată

347

O femeie era stăpânită de patima grăirii deșarte. Ea vorbea în dreapta și în stânga de rău pe vecinele ei. Preotul acelei parohii a auzit aceasta și a mers să o cerceteze. În convorbirea dintre cei doi, el i-a spus să ia una din micile ei perne cu fulgi și să o verse în bătătură, ca o mică jertfă materială, și i-a făgăduit mare răsplată duhovnicească. Femeia așa a și făcut. Preotul i-a spus apoi:

– Strânge acum toți fulgii!

− Una ca asta este cu neputință!, i-a răspuns ea.

− Tot astfel tu nu vei putea să aduni nici cuvintele pe care în fiecare clipă le împrăștii din gura ta, nici să întorci înapoi vorbirea ta de rău și bârfa la adresa vecinelor tale!

Femeia a fost uimită de această lecție practică, mai cu seamă când preotul a adăugat că, în ciuda neputinței noastre de a aduna cuvintele pe care le-am spus mai înainte și care zboară, Dumnezeu le adună pe ele și după aceasta ne va osândi în ziua Judecății.

Arhimandrit Serafim Alexiev, Tâlcuire la Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, traducere din limba bulgară de Gheorghiță Ciocioi, Editura Sophia, București, 2011, p. 53-54


Articolul Precedent
Articole Asemănătoare
174

Dacă nu-L dobândeşti pe Hristos, zadarnic ești cu oamenii

Ce face un om dacă rămâne singur şi cum depăşeşte singurătatea? – Eu am văzut aici nişte oameni care şi-au depăşit cu bine singurătatea [arată spre călugări care şedeau în rândul din faţă]. Cum s-o depăşească? Oamenii toţi se nasc cumva singuri, dacă nu-L dobândeşti pe Hristos, zadarnic ești cu oamenii, dar cea mai sigură […]

Articole postate de același autor