„Cimitirul Eroilor” din Chișinău ar putea fi introdus în Registrul Monumentelor ocrotite de stat, anunţă Infoprut. Proiectul, care a fost iniţiat de trei deputaţi din Republica Moldova, aşteaptă, în prezent, avizul Ministerului Culturii.
Deputatul Igor Munteanu, unul dintre iniţiatorii proiectului, a scris pe Facebook că aceasta era singura modalitate de a-i oferi cimitirului statut legal.
„În acest cimitir își dorm somnul de veci peste 500 de eroi români din cele 2 conflagrații mondiale, alături de alte mii de ostași ruși, maghiari, cehi, francezi, germani și italieni. Cerem autorităților statului să-și onoreze obligațiile internaționale și morale, redând acestui complex memorialistic gloria meritată ostașilor înhumați în acest loc”, notează deputatul pe contul de Facebook.
În demersul său, Igor Munteanu a beneficiat şi de ajutorul autorităţilor din România.
„Am primit astăzi (14 aprilie – n.r.), cu amabilitatea Ambasadorului Daniel Ioniță, noi documente care atestă statutul interbelic al Cimitirului de Onoare al Eroilor din Municipiul Chișinău, apreciind răspunsul Dlui Marius Bâlu, Secretar de Stat pentru Relația cu Parlamentul și Calitatea Vieții Personalului din cadrul Ministerului Apărării Naționale (România). Sunt convins că vom reuși, împreună”.
Cimitirul eroilor
A fost înfiinţat în 1918, la sfârșitul Primului Război Mondial pentru soldații căzuți pe câmpul de luptă, iar în anii următori, și pentru veteranii de război.
În perioada interbelică, pe teritoriul cimitirului a fost ridicată o capelă. După 1944, capela a fost distrusă, iar terenul cimitirului a fost nivelat cu buldozerul. În 1959 a fost demolat ce a mai rămas din cimitir, cu excepția coloanelor de la intrare, pentru ca în 1961 să fie construit Institutul de Pulmonologie și Ftiziatrie „Chiril Draganiuc”. Fundamentul capelei a fost păstrat și în acel loc a fost amenajată o terasă pentru odihna bolnavilor.
La începutul anilor 1990, când spitalul nu mai funcționa, pe fundamentul fostei capele a fost instalată o cruce de lemn cu inscripția „Glorie eroilor Armatei Române”, inițiativă a politicianului Gheorghe Ghimpu. Spitalul a fost demolat la sfârșitul anului 2007 la scurt timp după ce a ajuns în proprietate privată.
Până în prezent, din vechiul cimitir s-au păstrat doar fundamentul capelei, scările monumentale și coloanele, ambele în stare avansată de degradare.
Sursa: basilica.ro