Cel care iartă este un om puternic

7600

Capacitatea de a ierta este o mare taină. Cel care iartă este un om puternic; slab este cel care nu iartă. Cel care iartă este un om liber; cel care nu iartă este un sclav, parcă înlănțuit de o frânghie de cel care l-a jignit sau l-a rănit.

Cel care nu iartă nu are libertate, fiind urmărit tot timpul de dorința răzbunării, pentru a plăti cu aceeași monedă sau mult mai aspru pe cel care l-a supărat într-un anumit moment al vieții. Putem spune că acela care are capacitatea de a ierta se aseamănă cu Dumnezeu, Cel care iartă atât de mult.

Cel care nu iartă, în schimb, parcă este cuprins de puterea întunericului, pentru că inima și mintea sa sunt întunecate și nu au posibilitatea să împlinească legea Domnului, spărgând lanțul urii și al dorinței de răzbunare.

 

(Fragment din predica Înaltpreasfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, rostită în data de 4 septembrie 2016, în cea de-a XI-a Duminică după Rusalii - Pilda datornicului nemilostiv, în cadrul slujbei de sfințire a Bisericii „Sfinții Voievozi” din Gorbănești).


Articole postate de același autor
1286

Liturghie în Duminica a XIV-a după Cincizecime, la Catedrala „Acoperămîntul Maicii Domnului” din orașul Briceni

În Duminica a XIV-a după Cincizecime, Înaltpreasfințitul Nicodim, Arhiepiscop de Edineț și Briceni, a oficiat Sfînta şi Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala „Acoperămîntul Maicii Domnului” din orașul Briceni, în fruntea soborului de slujitori ai lăcașului sfînt şi în prezenţa mulţimii credincioşilor. La finalul slujbei, Vladica Nicodim împreună cu rudele și credincioșii a oficiat la mormîntul protoiereului […]