Un preot s-a întâlnit cu un om care se pretindea ateu. După câteva cuvinte de salut, ateul l-a întrebat, ironic:
– Ce vrea, părinte, de la mine Hristos?
Preotul l-a privit drept în ochi şi i-a răspuns:
– Hristos?… Hristos nu vrea nimic de la dumneata… Şi nici de la mine… Nu vrea nimic de la nici un om…
Şi a dat să plece. Ateul a rămas o clipă încremenit. Apoi, zâmbind neîncrezător, a spus:
– Atunci… Atunci de ce a venit? Atunci… ce atâta … Părinte! Vă bateţi joc de mine!…
– Nu, prietene, nimeni nu-şi bate joc de dumneata… Pur şi simplu acesta-i adevărul… ŞI HRISTOS A VENIT PENTRU CĂ L-AI CHEMAT!
– Eu? Păi eu nici nu cred în El…
-Măi, omule… Ai oftat vreodată? Ai avut vreodată o durere sufletească? Te-a nemulţumit adânc ceva? Ai gemut în sufletul tău? N-ai fost niciodată nefericit?
– Păi, cine nu este…
– Şi ce-ai făcut?
– Am băut…
– Şi după ce te-ai îmbătat n-ai mai oftat?
– Ba da….
– VEZI, NEFERICIREA ASTA N-O STINGE NIMIC DE PE LUME… Această stare de nefericire o vede Dumnezeu în inima omului ca pe o rugăciune neîntreruptă … Şi a răspuns trimiţându-L pe Hristos…
– Bine, părinte, dar eu sunt nefericit că n-am bani… EU VREAU BANI, NU PE HRISTOS!
– Aşa a gândit şi Iuda şi a ajuns în ştreang…adică pe culmea nefericirii… HRISTOS este un răspuns la nefericirea omului, de aceea primul cuvânt al Legii Sale este: ” Fericiţi…”
Orice am face în această viaţă inima ne rămâne mereu plină de rumoarea nefericirii… Pentru că nefericirea este legea acestei lumi…
– Şi zici, părinte, că eu mă rog fără să ştiu? Asta-i culmea!
– Da, dragul meu… Singura diferenţă între dumneata şi un sfânt este că sfântul lasă toate, şi familie şi bani şi gânduri, pentru a trăi cu toată fiinţa acest strigăt tainic al inimii…. Căci în măsura în care te uneşti cu cererea, în aceeaşi măsură te vei uni cu răspunsul…
– Părinte, e cam complicat pentru mine…
– Ştiu, dragul meu, ştiu… E greu să înţelegi din cuvinte, de cele mai multe ori imposibil, ceea ce ai fi început să înţelegi într-o clipă, dacă ai fi venit la mine ca să te spovedesc…
” Împacă-te cu tine însuţi; şi se vor împăca cu tine cerul şi pământul. Străduieşte-te să intri în cămara ta lăuntrică şi vei vedea cămara cea cerească; pentru că şi una şi cealaltă sunt acelaşi lucru şi, intrând într-una, le vei vedea pe amândouă.” ( Sf. Isaac Sirul)
sursa usa-milostivirii.blogspot.com
