Acum, copilul contemporan este tratat încă de mic ca un zeu al familiei: poftele lui sunt satisfăcute, dorinţele îi sunt îndeplinite, este înconjurat de jucării, de distracţii, de confort, nu este învăţat şi educat după principiile severe ale comportamentului creştinesc, ci este lăsat să se dezvolte în direcţia pe care i-o imprimă poftele lui… Poate că asta nu se întâmplă în toate familiile şi tot timpul, dar se întâmplă suficient de des ca să devină o regulă a educaţiei contemporane a copiilor, şi chiar părinţii care au cele mai bune intenţii nu pot să evite cu totul lucrul acesta. Chiar dacă ei se străduiesc să-şi crească copilul cu stricteţe, rudele, vecinii se străduiesc întotdeauna în altă direcţie. Lucrul acesta trebuie luat în calcul când este vorba de educaţia copilului.
Bineînţeles, după ce devine adult, un asemenea copil se va înconjura cu lucrurile cu care s-a obişnuit din copilărie: confort, distracţii, „jucării pentru oameni mari”. Viaţa devine plină de căutarea continuă a distracţiilor…
Dar ce pot face părinţii pentru a-i ajuta pe copii să reziste ispitelor lumii? Trebuie să fim gata sa biruim zi de zi înrâurirea lumii printr-o educaţie creştinească sănătoasă. Tot ce află copilul la şcoală trebuie verificat şi corectat acasă. Nu trebuie să credem că ceea ce îi dau dascălii este folositor sau pur şi simplu neutru, căci chiar dacă el dobândeşte cunoştinţe sau abilităţi folositoare (iar majoritatea şcolilor contemporane eşuează ruşinos şi la acest capitol), acolo e învăţat şi multe puncte de vedere şi idei greşite. Felul în care copilul apreciază literatura, muzica, istoria, arta, filosofia, ştiinţa şi, bineînţeles, viaţa şi religia trebuie să vină în primul rând nu de la şcoală, ci de acasă şi de la Biserică, altfel copilul va primi o educaţie greşită.
Părinţii trebuie să urmărească ce lucruri învaţă copiii lor şi să le corecteze acasă ţinându-se de o poziţie făţişă şi punând în evidenţă cu claritate aspectul moral, care lipseşte cu desăvârşire din educaţia contemporană.
Părinţii trebuie să ştie ce muzică ascultă copiii lor, la ce filme se uită (ascultând sau vizionând împreună cu ei, dacă este neapărată nevoie), ce limbaj aud şi ce limbaj folosesc ei înşişi – şi toate acestea trebuie să fie evaluate creştin.
În casele unde lipseşte bărbăţia de a arunca televizorul pe fereastră, timpul petrecut în fața acestuia trebuie controlat cu strictețe, pentru a evita influența otrăvitoare pe care o exercită, chiar în casă, asupra tinerilor acest principal vector al ideilor și punctelor de vedere anticreștine.
Ieromonah Serafim Rose
Din Cum să educăm ortodox copilul, Editura Sophia, București, 2011, p. 81-82
