Nimeni să nu se mâhnească de păcatele sale, ci să le uite ca pe un vis. Mâhnirea de pe urma păcatelor, mâhnirea cea deşartă, este cauza lipsei de înţelepciune. Nimeni nu poate să întoarcă înapoi lucrul trecut şi nu aceasta a cerut de la noi Domnul. Pune păcatul tău înaintea Domnului şi vei avea odihnă, dar pune păcatul tău şi înaintea ta şi uită-te bine la el, de vreme ce s-a întâmplat, şi încearcă să înţelegi de ce anume ţie şi de ce tocmai acum ţi-a lăsat bunul Dumnezeu această ispită.
Caută să culegi sens din toate câte ţi se întâmplă, dar mai ales din păcate. Cel care a găsit sensul căderii sale, care a înţeles-o până la bucurie, încât să mulţumească Domnului, să mulţumească pentru toate, chiar şi pentru acel păcat, să vadă taina iubirii lui Dumnezeu, să vadă taina mântuirii sufletului său, care anume acum şi anume aşa se mântuieşte, acela are smerenie, pentru că nu pune nici un preţ pe faptele sale.
Dar cine nu scoate sens din păcatele în care cade acela va repeta păcatul, până când va înţelege de ce i se lasă lui acel păcat, pentru că până a ajunge la virtuţi trebuie să învăţăm din păcate, şi acesta este un început al virtuţii.
Din Ieromonah Savatie Baştovoi, Dragostea care ne sminteşte, Editura Marineasa, Timişoara, 2003, p. 131-132
