Vieţile Sfinţilor
1788

Viața Sfântului Ierarh Teofan Zăvorâtul

Persoana episcopului Teofan a avut o enormă însemnătate în istoria propăşirii morale a societăţii ruseşti. Setea pentru unirea totală cu Dumnezeu, care l-a determinat să se izoleze, nu a privat lumea şi apropiaţii săi de ajutorul lui. Chiar din pustia sa îndepărtată a fost o mare personalitate publică, sprijinind şi îndrumând mii de oameni în […]

Vieţile Sfinţilor
1891

Chirurg, profesor de geniu, dar, mai ales, om – Sfântul Luca al Crimeei

Împreună lucrător cu Hristos, chirurg al bolilor trupului și tămăduitor al bolilor sufletului, profesor universitar și păstor al creștinilor, Valentin Voino-Iasenețki, cunoscut nouă ca Sfântul Arhiepiscop Luca al Crimeei (1877-1961), a dorit Împărăția Cerurilor înaintea oricărui alt lucru. Tânărul Valentin era pasionat de pictură și literatură dar, dorind să se pună cu totul în slujba […]

Vieţile Sfinţilor
1436

Sfânta Parascheva de la Iași, „cea grabnic ajutătoare și mult folositoare”

Pe timpul celor două Războaie Mondiale, oraşul Iaşi a fost protejat de bombardamente, iar Catedrala Mitropolitană, unde se păstrează cinstitele moaşte ale Sfintei Parascheva, nu a fost atinsă de nici un obuz. Căci de 350 de ani Cuvioasa ocroteşte Moldova şi oraşul acesta binecuvântat. Bătrânii spun că ostaşii vedeau noaptea, în timpul războiului, o femeie uriaşă îmbrăcată […]

Vieţile Sfinţilor
1952

Sfântul Ioan Evanghelistul, Apostolul profet

Biserica îl sărbătoreşte pe Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan la 8/21 mai şi 26 septembrie/9 octombrie. Ziua de astăzi (8/21 mai) este legată de o minune care se petrecea la mormântul Sfântului Ioan în fiecare an la această dată: ieşirea unei pulberi strălucitoare care era folosită de credincioşi spre vindecare. Evanghelistul Ioan este ­primul dintre […]

Vieţile Sfinţilor
1511

Cine este Iisus Hristos?

„Un jurnalist elvețian a pus această întrebare: «Cine este Iisus Hristos»? Din perspectiva chimiei, a transformat apa în vin. În biologie: s-a născut din Fecioară. Fizicienii știu că El a anulat legea gravitației când s-a urcat la cer. În economie, a hrănit cinci mii de oameni cu cinci pești și două pâini. În plan medical, […]

Vieţile Sfinţilor
1763

Maica Domnului, Izvor de tămăduiri

Astăzi prăznuim sfinţirea Bisericii Preasfintei Stăpânei noastre din Constantinopol închinată Izvorului Tămăduirilor mijlocite de către Maica Domnului. Sărbătoarea datează din secolul al V-lea şi face amintire despre minunile de la izvorul din apropierea Constantinopolului şi despre bisericile construite ca mulţumire aici de împăraţii Leon cel Mare (457-474) şi Justinian cel Mare (527-565). Apa este elementul […]

Vieţile Sfinţilor
1577

Pomenirea Sfântului şi Marelui Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă

Măritul acesta şi minunatul şi vestitul mare mucenic Gheorghe, a trăit în vremea împăratului Diocleţian, trăgându-se din Capadochia, de neam strălucit şi luminat, din ceata ostaşilor ce se chemau tribuni; iar când a fost să pătimească era la cinstea dregătoriei de comis. Având împăratul gând să pornească război asupra creştinilor, a dat poruncă să se […]

Vieţile Sfinţilor
1661

Suferințele cumplite ale Mântuitorului n-au fost doar cele de pe Cruce

Să nu credeți că doar pe Cruce a răbdat Domnul suferințe de nedescris, chinuri cumplite. Chinuri și mai cumplite au început în grădina Ghetsimani, la lumina lunii. Cum Îl mai sfâșia durerea pe Mântuitorul! Cât de fierbinte S-a rugat Tatălui Său: „Părintele Meu! De este cu putință, treacă de la Mine paharul acesta! Însă nu […]

Vieţile Sfinţilor
1277

Cum a înviat Hristos?

Oare nu este îndeajuns a ști că Hristos a înviat? La ce bun să se chinuie cineva cu întrebarea: „Cum a înviat?”. Întrebarea voastră vine, însă, din dragoste și entuziasm, iar nu, nicidecum, din îndoială; ca atare, îmi este dragă și această întrebare a voastră, dragii mei. Așa cum soarele răsare în Asia dintr-o dată, […]

Vieţile Sfinţilor
3455

Cina cea de Taina – prima Liturghie creștină

Ne spune Sfânta Scriptură că, „mai înainte de patima Sa cea de bună voie”, Mântuitorul a voit să cineze pentru ultima dată împreună cu ucenicii Săi. Dar Cina aceasta nu a fost o simplă masă cu mâncare, pâine și vin. Această Cină a fost și este o mare taină, este o jertfă de dragoste, este […]