Vieţile Sfinţilor
2522

Viaţa Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava

Mulţi au vieţuit în lume viaţă bună şi plăcută lui Dumnezeu, după învăţătura Domnului nostru Iisus Hristos şi după învăţătura Sfinţilor Lui Apostoli. Dintre aceştia este şi Sfântul Ioan, Marele Mucenic al lui Hristos, care deşi s-a arătat cu mult timp mai târziu, însă nu este mai mic decât cei de demult. Căci Stăpânul Hristos […]

Vieţile Sfinţilor
4495

Sfântul Luca al Crimeei – chirurg, profesor de geniu și ierarh mărturisitor

Sfântul Luca al Crimeei este un sfânt al veacului nostru, fiind mai întâi medic al trupului (chirurg), iar mai apoi medic și al sufletelor (arhiepiscop). Întreaga lui viață se poate rezuma în câteva din cuvintele sale: „Am iubit pătimirea, fiindcă minunat curățește sufletul.” Numit adesea doctorul „fără-de-arginți”, Sfântul Luca al Crimeei a fost un ierarh […]

Vieţile Sfinţilor
2294

Aducerea la Bari a moaștelor Sfântului Ierarh Nicolae (9/22 mai)

Pe vremea binecredinciosului împărat grec Alexie și a patriarhului Constantinopolului, Nicolae, stăpânind în Rusia iubitorul de Hristos marele domn al Kievului, Vsevolod Iaroslavici, și Vladimir cel de bun neam, fiul lui, domnul Cernigovului, care după aceea s-a numit Monomah, a fost năvălire a ismailitenilor asupra stăpânirii grecești de pe cealaltă parte de mare, pentru că, […]

Vieţile Sfinţilor
6052

Sfânta Xenia din Sankt Petersburg

Xenia Grigorievna s-a născut pe la 1730 într-o familie bună, probabil din mica boierime. S-a măritat pe la vârsta de douăzeci de ani. Ea şi soţul ei, un capelmaistru imperial pe nume Col. Andrei Teodorovici, s-au bucurat se câţiva ani de căsnicie laolaltă, trăind îndestulat şi fericiţi, având o viaţă lipsită de griji în oraşul-capitală […]

Vieţile Sfinţilor
8678

Chipul sfintei muceniţe Tatiana ne farmecă. Dacă tinerii de azi ar putea cunoaşte viaţa ei!

Aş vrea să atrag atenţia Dumneavoastră doar la o singură circumstanţă. Fiind fiica consulului roman, aparţinând la aristocraţia romană, Tatiana şi-a terminat viaţa ca o muceniţă. Ce semnifică să-ţi sacrifici viaţa pentru convingere? Este o manifestare a unei forţe interne ieşite din comun! Această capacitate de a merge până la capăt pe calea aleasă, fără […]

Vieţile Sfinţilor
Vieţile Sfinţilor
4535

Predică la sărbătoarea Sf. Spiridon al Trimitundei

“…Sfântul Spiridon s-a născut în Cipru la mijlocul secolului III d.Hr. Nu era dintr-o familie bogată, slăvită şi oficială; era sărac şi agramat. Îndeletnicirea lui era cea de păstor. Un păstor sfânt. Dar nu cumva păstori au fost şi Avraam, Iacob, Moise, David şi alţi bărbaţi din Vechiul Testament? Nu cumva păstori au fost şi […]

Vieţile Sfinţilor
9293

Spiridon, sfântul care își părăsește racla

Sfântul Spiridon este cinstit de Biserica pe 12/25 decembrie. Spiridon este sfântul care pleacă periodic din racla, pentru a-i ajuta pe oamenii care îl cheamă în rugăciune, cu credință și cu dragoste. Astfel, precum se cunoaște îndeobște, Sfântul Ierarh Spiridon al Trimitundei ale cărui Sfinte Moaște se păstrează în catedrala cea mare din insula Corfu, […]

Vieţile Sfinţilor
680

Predică la pomenirea Sfântului Apostol Andrei, cel dintâi chemat la apostolat

Astăzi, iubiţii mei, Sfânta noastră Biserică sărbătoreşte pomenirea Sfântului Apostol Andrei. Andrei este unul dintre cei 12 ucenici ai lui Hristos. Tradiţia spune că după Înălţarea lui Hristos la Cer şi după Cincizecime a propovăduit Evanghelia în Sciţia sau în Kolhida. Există şi mărturii scrise, că a predicat în Bitinia şi Pontul Euxin, în Propontida, […]

Vieţile Sfinţilor
12214

Sfânta Muceniţă Ecaterina – logodnica lui Hristos

Sfânta Ecaterina, iubiţii mei, este o mustrare pentru poporul nostru. Mustrare mai întâi pentru femeile a căror minte le este la frumuseţea trupească şi nu se îngrijesc de cea sufletească. În al doilea rând este o mustrare pentru bărbaţii care se dovedesc inferiori femeilor. Iar în al treilea rând este o mustrare a noastră, a […]