Ştiri interne
2184

Daruri mici și flori vii de Florii la s. Marcăuți r. Dubăsari

  În parohia cu hramul „Acoperemântul Maicii Domnului” din satul Mărcăuți raionul Dubăsari s-a desfășurat săptămîna tineretului ortodox. De sărbătoarea Întrării Domnului în Ierusalim, la îndemnul și cu binecuvîntarea părintelui paroh Valeriu Savciuc, tinerii din enorie au fost invitați la o discuție duhovnicească, astfel aducîndu-se hrană pentru sufletul tinerelor vlăstare. Subiectul discuției a fost: ”Copilărie, […]

Ştiri interne
2253

Sâmbăta Dreptului Lazăr celebrată la mănăstirea „Învierea Domnului” din Chișinău

Sâmbăta Dreptului Lazăr este prilej de bucurie duhovnicească pentru slujitorii şi enoriaşii Mănăstirii Doina din Capitală. Fiind amplasată în incinta cimititului „Sf. Lazăr”, adună mii de suflete rugătoare pentru cei care trec din această viaţă, zilnic săvârşindu-se slujbe pentru veşnica odihnă. În dimineaţa zilei, ÎPS Mitropolit Vladimir, înconjurat de un sobor de preoţi, a oficiat […]

Ştiri interne
2235

Sămbăta Învierii lui Lazar la Catedrala Episcopală ,,Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din oraşul Ungheni

În această zi binecuvântată din perioada Postului Mare, când Biserica Ortodoxă face pomenirea uneia din cele mai mari minuni a Mântuitorului Iisus Hristos, cea a învierii lui Lazăr, Preasfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni si Nisporeni a oficiat Sfînta şi Dumnezeieasca Liturghie în Catedrala Episcopală ,,Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din oraşul Ungheni. Alături de Ierarh […]

Ştiri interne
2184

În Sîmbăta lui Lazăr Prea Sfințitul Nicodim a oficiat Sfînta Liturghie la Catedrala „Sf Vasile cel Mare” din Edineț

În sîmbăta învierii Dreptului Lazăr, cel mort de patru zile, Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, a oficiat Sfînta Liturghie la Catedrala „Sf. Vasile cel Mare” din orașul Edineț, înconjurat de un sobor de slujitori și în prezența mulțimii credincioșilor. După slujbă, avînd drept temei pericopa evanghelică a zilei, de la Ioan, cap. […]

Ştiri interne
2383

Sportivii din Rezina susţin Mişcarea Tineretului Ortodox

Preotul Stanislav Atamanenco, responsabil de Sectorul Activitate Pastorală pentru Tineret în r. Rezina, cu ocazia Săptămânii Tineretului Ortodox, a avut o întâlnire de suflet cu tinerii sportivi din cadrul secţiei de Karate SHOTOKAN (karate tradiţional). În cadrul întrunirii părintele Stanislav le-a vorbit tinerilor despre post şi rugăciune în viaţa tînărului. Mai apoi a săvîrşit o […]

Ştiri interne
2256

Maraton duhovnicesc – ediția V-a în parohia Recea, r. Rîșcani

Activitățile dedicate Săptămînei Tineretului Ortodox în raionul Rîșcani, au continuat în parohia Recea, unde în data de 21 aprilie 2016, a avut loc cea dea V-a ediție a Maratonului duhovnicesc, care este o activitate cu tinerii și pentru tineri. La această alergare duhovnicească au fost invitați tinerii, profesorii, toți cei ce sunt tineri la suflet, […]

Ştiri interne
2420

Poruncile lui Dumnezeu – rețeta fericirii

La 20-22 aprilie, anul curent, ținănd cont de binecuvîtarea Î.P.S. Mitropolit Vladimir privid demararea săptăminii tineretului ortodox în cadrul Bisericii Ortodoxe din Moldova, precum și de faptul că ne aflăm în perioada Postului Mare în liceul teoretic ,,C. Popovici” s. Nihoreni, r-nul Rîșcani au fost organizate întîlniri de suflet ale preotului paroh a Bisericii ,,Nașterea […]

Ştiri interne
3421

Ora Publică cu tematica “Dumnezeu – Sfânta Treime”

Aflîndu-ne în frumoasa perioadă a postului premergător Sfinteii Învierii Domnului, cu prilejul Săptămînii Tineretului Ortodox și cu binecuvîntarea Preasfințitului PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni, joi, la data de 21 aprilie 2016, a avut loc Ora Publică cu tematica “Dumnezeu – Sfînta Treime”, coordonată fiind de profesorul de religie al instituţiei, Protoiereul Andrei Ursoi, care […]

Ştiri interne
2356

„Adevărat zic vouă: de nu veţi fi ca pruncii, nu veţi intra în Împărăţia Cerurilor”

In incinta Gimnaziului Roșietici, r-ul. Florești a avut loc seminar cu tema : „Taina Sfiintei Spovedanii, urcuș spre o viață duhovnicească mai bună”. Deschiderea acestui seminar s-a facut cu rugăciune domnească în comun și cu alți copiii de alte confesiuni. La acest seminar au participat directorul acestei școlii Podubnîi Victoria și primarul localității D-na Brumă […]

Ştiri interne
2762

Fericit cel care caută la sărac şi la sărman

Fericit cel care caută la sărac şi la sărman; în ziua cea rea îl va izbăvi pe el Domnul (Psalmul 40, 1) Este plină lumea de oameni săraci, bolnavi, orfani, văduve, bătrâni, care aşteaptă o mângâiere de la noi, o bucată de pâine, o hăinuţă, o rugăciune, o privire duioasă, un cuvânt bun. Oricui cere […]