Ştiri interne
1281

Duminica a XXI-a după Rusalii la Mănăstirea Suruceni

In Duminica a XXI-a după Rusalii, la Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, Suruceni, Sfânta Liturghie a fost oficiată de soborul preoțesc în prezența obștii monahale și a numeroși credincioși. Evanghelia din această Duminică ne prezintă fragmentul de la Luca (8, 26-39), care descrie vindecarea minunată a unui demonizat. Fiind stăpânit de duhuri rele, nimeni nu […]

Ştiri interne
320

PS Siluan de Orhei a liturghisit în mijlocul credincioșilor parohiei „Sf. Cneaz Vladimir” din Orhei

Sâmbătă, 09 noiembrie 2019, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei și Vicar al Mitropoliei Moldovei, având binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în mijlocul credincioșilor parohiei cu hramul „Sf. Cneaz Vladimir” din Orhei, cu prilejul aniversării a 65 de ani de viață pământească a părintelui paroh, Prot. Mitr. Vladimir Gladcov. Ierarhului i-au […]

Ştiri interne
269

Întâistătătorul a liturghisit la Hramul Mănăstirii „Sf. Mare Mucenic Dimitrie” din Ceadâr-Lunga, UTA Găgăuzia

Mănăstirile, spunea într-un cuvânt de-al Său, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, au fost dintotdeauna o mare bogăție materială a Bisericii și o podoabă morală a poporului nostru. Vineri, 8 noiembrie 2019, în ziua praznicului Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a liturghisit la Mănăstirea „Sf. Mare Mucenic Dimitrie” din […]

Ştiri interne
1387

Sfântul Mare Mucenic Dimitrie sărbătorit la Catedrala mitropolitană din Chișinău

De sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, cu binecuvântarea ÎPS Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al întregii Moldove, PS Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala mitropolitană „Nașterea Domnului” din municipiul Chișinău, la care au participat slujitorii sfântului locaș, dar și numeorși creștini, veniți pentru a aduce laudă și […]

Ştiri interne
Ştiri interne
Ştiri interne
1400

Mitropolitul Vladimir a primit darurile oferite de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Astăzi, 5 noiembrie 2019, Arhimandritul Porfirie Dobre, starețul Mănăstirii Sireți și Egumena Epistimia Goncearenco, stareța Mănăstirii Suruceni, care au fost delegați de Biserica Ortodoxă din Moldova pentru a participa la proclamarea canonizării Sfântul Ierarh Dionisie, Episcopul Cetăţii Albe-Ismail, ce a avut loc la Catedrala Patriarhală din București, au fost primiți la Reședința mitropolitană de către […]

Ştiri interne
269

PS Episcop Ioan s-a întâlnit cu elevii Colegiului „Alexei Mateevici” din Chișinău

În a doua parte a zilei de marți, 5 noiembrie 2019, cu binecuvântarea ÎPS VLADIMIR, Mitropolit al Chișinăului şi al întregii Moldove, Episcop Ioan de Soroca a întreprins o vizită la Colegiul „Alexei Mateevici” din capitală. Ierarhul a participat la manifestarea de lansare a clubului tânărului poet „Cuvântul din lumină”. La acest eveniment au fost […]

Ştiri interne
3036

Apariție editorială: „Biserica ortodoxă și puterea sovietică în RSS Moldovenească (1940-1991)” semnată de academicianul Valeriu Pasat

Valeriu Pasat, Ambasador extraordinar și plenipotențiar al Republicii Moldova în Federația Rusă, Kazahstan ș Finlanda în perioada 1994-1997, ministru al Apărării (1997-1999), ministru al Securității Naționale (1999-2000), director al Serviciului de Informații și Securitate (2000-2001), a lansat o nouă lucrare intitulată „Biserica ortodoxă și puterea sovietică în RSS Moldovenească (1940-1991)”. După cum informează TRIBUNA, în introducere, […]

Ştiri interne
1348

Adunarea preoților Vicariatului de Soroca

Marți, 5 noiembrie 2019, în biserica „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din municipiul Soroca a avut loc adunarea ordinară a preoților din cadrul Vicariatului de Soroca. În debutul întrunirii Preasfinția Sa Ioan, Episcopul de Soroca a făcut o trecere în revistă a evenimentelor ce au avut loc de la ultima întâlnire a clerului sorocean până în […]