Ştiri interne
1508

Ce lăsăm moștenire copiilor noștri?

Astfel de lucruri să spunem şi noi copiilor noştri, şi cât trăim, şi când ne apropiem de moarte şi să-i convingem că teama de Dumnezeu este cea mai mare bogăţie şi o moştenire care nu se pierde. Nu bani să le lăsăm, căci banii se pierd, ci respectul faţă de Dumnezeu şi evlavia care rămân […]

Ştiri interne
2021

Cea mai veche biserică din orașul Soroca va fi renovată din surse europene

Cel mai vechi locaș de cult din orașul Soroca, biserica „Sfântul Dumitru” va fi renovat în cadrul unui proiect transfrontalier, alături de Biserica „Sfinții Teodori” din Iași, România. „Este un proiect complex care include patru parteneri – două biserici și două fundații. Dorim să redăm bisericilor frumusețea de altădată, așa cum au fost ctitorite și […]

Ştiri interne
1261

Încheierea simpozionului științific ”Lecturi mănăstirești, Japca”

Joi, 29 iulie, s-au încheiat Lecturile mănăstirești de la Japca. În ultima zi a simpozionului organizat de către mănăstirea Japca, dimpreună cu Facultatea de Istorie și Filosofie, USM, s-a vorbit despre personalitățile bisericești de la această mănăstire, precum și din spațiul pruto-nistrean de-a lungul veacurilor. Preotul Octavian Moșin s-a referit la necesitatea cunoașterii vrednicilor slujitori […]

Ştiri interne
1349

A doua zi în cadrul Lecturilor Mănăstirești, Japca

Miercuri, 28 iulie, în ziua pomenirii Sf. Cneaz Vladimir, s-a desfășurat cea de-a doua zi a evenimentului științific ”Lecturi Mănăstirești. Japca”. Tema discuției a fost Cartea religioasă în Mănăstirea Japca în contextul așezămintelor monahale din Republica Moldova. Au prezentat dr. hab. Igor Cereteu și pr. dr. Octavian Moșin. La eveniment au fost prezenți slujitorii și […]

Ştiri interne
1495

În ziua prăznuirii Sfinților Mucenici Chirică și Iulita și a Sfântului Kneaz Vladimir, Episcopul Ioan al Sorocii, a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Soroca

Miercuri, 28 iulie 2021, ziua prăznuirii Sfinților Mucenici Chirică și Iulita și a Sfântului Kneaz Vladimir, Episcopul Ioan al Sorocii, a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din municipiul Soroca, la care au participat clericii bisericii și enoriașii prezenți. În această zi Înaltpreasfințitul nostru Părinte și Mitropolit VLADIMIR își sărbătorește ziua onomastică. […]

Ştiri interne
1239

Slujirea arhierească a Preasfințitului Siluan, Episcopul Orheiului, la Mănăstirea Horăști, cu prilejul hramului așezământului monahal

Miercuri 15/28 iulie 2021, în ziua prăznuirii Sfântului întocmai cu Apostolii Mare Cneaz Vladimir, Mănăstirea din s. Horăști, r-nul Ialoveni și-a serbat ocrotitorul ceresc.  Cu binecuvântarea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, ÎPS Mitropolit Vladimir, în mijlocul obștii monahale și a credincioșilor s-a aflat Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan, care a săvârșit Sfânta și […]

Ştiri interne
1333

La Mănăstirea Japca au început lecturile mănăstirești

Marți, 27 iulie 2021, în cadrul primei ediții a evenimentului științific ”Lecturi Mănăstirești, JAPCA”, a fost abordat subiectul valorificării patrimoniului istorico-spiritual al Mănăstirii Japca. Au vorbit invitații: Ion Eremia, prof. univ. dr. hab, șeful Departamentului Istoria Românilor, Universală și Arheologie din cadrul Facultății Istorie și Filosofie, USM și Ion Valer Xenofontov dr. și cercetător îndrăgostit […]

Ştiri interne
1697

Cuvânt de felicitare, Părintelui nostru, Înaltpreasfinţitului Mitropolit Vladimir, cu prilejul sărbătoririi ocrotitorului ceresc

Înaltpreasfinţitul Părinte Vladimir, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Republica Moldova, își sărbătoreşte miercuri, 28 iulie 2021, protectorul ceresc: Sf. Mare Cneaz Vladimir, Întocmai cu Apostolii.  Cu acest prilej, colaboratorii Direcţiei Mitropolitane i-au transmis arhipăstorului un mesaj de felicitare. Înaltpreasfinţite Stăpâne, Permiteţi-ne să Vă aducem felicitările noastre şi urările de bine cu ocazia zilei protectorului ceresc al […]

Ştiri interne
1592

Tabără de voluntari: „Casa Memorială Arhimandrit Sofian Boghiu” (Ediția a III-a)

În perioada 10-14 august 2021, pe malul Prutului, la Cuconeștii Vechi, Edineț se va desfășura a treia ediție a Taberei de voluntari „Casa Memorială Arhimandrit Sofian Boghiu”. „La baștina marelui duhovnic Arhimandrit Sofian Boghiu, cu aportul Asociației cultural-istorice „Noua Galilee”, de câțiva ani au loc lucrări de restaurare a Casei Memoriale „Arhimandrit Sofian Boghiu”, din cadrul Centrului […]

Ştiri interne
1253

Vernisarea Expoziției „MONUMENTELE BASARABIEI FURATE”

Echipa noastră vă invită la vernisarea Expoziției „MONUMENTELE BASARABIEI FURATE”, eveniment ce va avea loc duminică, 1 august 2021, cu începere de la ora 13.00 în incinta Muzeului Național de Istorie din Chișinău. Expoziția cuprinde 31 de roll-up-uri (standuri) unde sunt redate informații și fotografii din campania de restaurare/restabilire a monumentelor românești din R. Moldova […]