Sfaturi duhovnicești
6893

Dumnezeu face tot ce ştie că ne este de folos. Numai noi să cerem cu stăruinţă

Două sunt chipurile rugăciunii: unul al slavosloviei, cu smerenia minţii, iar al doilea, al cererii. Rugându-te, nu veni îndată spre cerere, căci îţi pârăşti voirea ta, dovedeşti că te rogi silit. Începând dar rugăciunea, părăseşte-te pe tine însuți şi ale tale nevoi. Lasă pământul şi te înalţă spre Ceruri. Şi când te rogi, nu rătăci […]

Sfaturi duhovnicești
150

Când suferim pe nedrept

În viaţa aceasta tuturor li se aplică legea răsplătirii. De aceea cei virtuoşi sunt cuprinşi de necazuri. De aceea cei nedrepţi se desfată în bunătăţi. Primii sunt pedepsiţi aici pentru puţinele lor păcate, şi în felul acesta nu vor fi lipsiţi de rai. Ceilalţi sunt răsplătiţi aici pentru puţinele lor fapte bune, şi vor fi […]

Sfaturi duhovnicești
103

Cum voi face păcatul, de vreme ce Dumnezeu mă vede?

Nu există alt ajutor mai necesar, mai folositor şi mai mare pentru războiul trupesc decât rugăciunea neîntreruptă, spusă cu evlavie, credinţă şi cucernicie. Tocmai de aceea apostolul Pavel ne porunceşte: „Rugaţi-vă neîntrerupt„, pentru a ne păzi nevătămaţi de săgeţile ascuţite ale celui viclean, pe care le îndreaptă necontenit spre noi. De cel ce se roagă […]

Sfaturi duhovnicești
5280

Tăinuirea păcatelor la spovedanie înseamnă înmulţirea păcatelor

Duhovnicul are datoria aceasta de a-i deschide omului mintea să înţeleagă nişte lucruri pe care, doar cu puterea lui, omul nu le înţelege. Am zis că cei mai mulţi oameni nu au duhovnic în înţelesul că se spovedesc o singură dată pe an şi într-o mare grabă şi atunci nu se stabileşte legătura cu un […]

Sfaturi duhovnicești
110

Minuni care se întâmplă în fiecare clipă

Să ne trăim viaţa cu atenţie În viaţă sunt momente, clipe, când în inimă se aprinde recunoştinţa, şi dacă am avea puterea să o păstrăm, treptat, zi cu zi, întâmplare cu întâmplare, această recunoştinţă ar putea creşte într-o mare, adâncă bucurie duhovnicească. Însă noi nu putem apăra recunoştinţa şi bucuria noastră de răceala vieţii, de […]

Sfaturi duhovnicești
88

Dacă nu ştii să apreciezi Crucea, nu eşti omul lui Hristos

Dragii mei, Dumnezeu vă aşteaptă pe voi pe care v-a deşteptat, care v-a sensibilizat să înţelegeţi aceste lucruri. Omul îşi găseşte scuze în greşelile celuilalt, se acceptă în defecte unul pe altul şi se împrietenesc – greşeală mare. Tu ai o particularitate a ta, de ce te-ai nivelat cu acela care îţi dă motive să […]

Sfaturi duhovnicești
21968

Sănătatea nu depinde numai de hrană, ci cel mai mult de liniştea sufletească

Înfrânarea patimilor este mai bună decât orice medicament; şi prelungeşte durata vieţii… Aţi solicitat tratament. Iată tratamentul. Alergaţi la Maica Domnului şi ea totdeauna vă va ţine în stare de bucurie… Sănătatea nu depinde numai de hrană, ci cel mai mult de liniştea sufletească. Viaţa în Dumnezeu, desprinzându-se din valurile lumii, umbreşte cu pace inima, […]

Sfaturi duhovnicești
305

Una este judecata lui Dumnezeu, şi alta este judecata oamenilor

Ceea ce se întâmplă în lume nu este o noutate. Este firesc să se întâmple toate acestea, căci a Doua Venire a lui Hristos se apropie. Însă oamenii se vor mântui până în ultimele zile ale lumii, după cum ne-a fost făgăduit. Unii se vor mântui, iar alţii se vor osândi. Lucrarea lor principală, mântuitoare şi […]

Sfaturi duhovnicești
607

Dumnezeu n-ar nevoie de o făptuire mare, cât de o dorinţa nobilă

Căci Dumnezeu n-ar nevoie de o făptuire mare cât de o dorinţa nobilă. Dumnezeu n-alege un suflet virtuos plecând de la faptele lui, ci de la dorinţa lui nobilă îndreptată spre El şi de la o inima plină de zdobire. Cum nu-l desparte de El pe păcătos plecând de la faptele lui; fiindcă adeseori faptele […]

Sfaturi duhovnicești
4771

Purificându-ne mintea, dobândim adevărata cunoaştere de sine

Purificându-ne mintea, dobândim totodată şi o adevărată cunoaştere a noastră înşine. Filosoful Varlaam susţinea că sfinţenia şi desăvârşirea nu pot fi aflate „fără împărţire, raţionamente şi cercetare analitică„, pretinzând că cel ce voieşte să posede perfecţiunea şi sfinţenia trebuie să înveţe „metodele de a distinge, raţiona şi cerceta analitic„. Sfântul Grigorie Palama s-a opus categoric […]