Sfaturi duhovnicești
60

Ispitele care vin asupra omului au scopul să-l smerească

Când omul nu arată răbdare în durerea mustrării, a certării, a tăierii voii, în durerea dispreţului, a batjocurii venite din partea celorlalţi, atunci va rămâne pătimaş, bolnav, şi la sfârşitul vieţii va vedea limpede că n-a lucrat bine mântuirea lui. Fără răbdare în suferinţă, nu se realizează vindecarea. Trebuie să arătăm răbdare faţă de purtarea vindecătoare a […]

Sfaturi duhovnicești
605

Păcatul este rană, păcatul este boală

Aici e necesar să înțelegem – și noi insistăm pe acest lucru în seminariile noastre – ce este păcatul. Foarte mulți ortodocși, aici, au o gândire greșită, sub influența gândirii apusene, și consideră că păcatul este o greșeală prin care noi Îl ofensăm, Îl supărăm pe Dumnezeu, și că noi suntem vinovați și pentru păcatele […]

Sfaturi duhovnicești
103

Azi, accentul cade nu pe nevoinţă, ci pe neputinţă

Creştinii din vechime primeau uneori doar un cuvânt duhovnicesc, dar îl puneau în lucrare o viaţă întreagă. În alte dăţi, nici măcar nu aveau nevoie de un cuvânt, precum fratele din Pateric ce-i spune Sfântului Antonie cel Mare: „Destul îmi este să te văd, Părinte”. După două mii de ani de creştinism, numai cine nu vrea […]

Sfaturi duhovnicești
5337

Cum vine omul la smerenie?

Ferice de omul care-şi recunoaşte neputinţa. Fiindcă această recunoaştere i se face lui temelie şi rădăcină, şi început a toată bunătatea. Căci de ar cunoaşte cineva cu adevărat şi ar simţi propria lui neputinţă, atunci şi-ar aduce imediat sufletul din lenea care întunecă cunoaşterea, şi ca o comoară ar strânge pentru el paza. Dar nimeni nu-şi […]

Sfaturi duhovnicești
11150

Modestia nu înseamnă slăbiciune

În lumea aceasta, mulţi sunt cei care nu cu­nosc legile duhovniceşti – însă aceste legi exis­tă şi dovedesc netemeinicia necredinţei în lumea duhovnicească. Omul care, mândrindu-se, se la­udă, produce o impresie penibilă, respingătoare, asupra tuturor, chiar şi asupra oamenilor lipsiţi de religiozitate – şi, cu cât mai mult se laudă şi se îngâmfă, cu atât le pare mai penibil […]

Sfaturi duhovnicești
16140

Ținuta femeii creștine

Ținuta femeii (creștine) este legată de cultura sa, de starea ei duhovnicească și de mediul în care trăiește. Așadar, ținuta cu adevărat decentă despre care ne vorbește Noul Testament poartă un caracter duhovnicesc. Ce este ținuta decentă, din punct de vedre duhovnicesc?  În viața duhovnicească există o rânduială în ceea ce privește îmbrăcămintea și este […]

Sfaturi duhovnicești
Sfaturi duhovnicești
6335

Cum să oferi și să primești dragostea adevărată

In primul rând, omul care iubeşte dă, vrea să dea! Pentru a da însă, pentru a da în chip desăvârşit, pentru a da fără să-i provoace durere celui care primeşte, trebuie să ştie să dea. Cât de des dăm nu din dragoste, dragoste adevărată, plină de abnegaţie, generoasă, ci pentru că atunci când dăm creşte în […]

Sfaturi duhovnicești
110

Cum ne putem bucura în lupta cu patimile?

– Maică Siluana, cum ne putem bucura în lupta cu patimile? – Da, minunată întrebare. Ne bucurăm aşa: dacă biruim, ne bucurăm că am biruit şi mulţumim lui Dumnezeu, iar dacă suntem biruiţi, ne bucurăm că ne-am smerit şi mulţumim lui Dumnezeu. Important e să-i zicem patimii patimă şi să-i declarăm război şi să ne […]

Sfaturi duhovnicești
5959

Incapacitatea de a mai crede unii într-alții există pentru că nu mai credem în Dumnezeu

Toate neputințele noastre care ne străbat astăzi viețile, și societatea românească în general, vin și din puțina noastră credință. Dăm vina totdeauna pe proasta structurare a economiei, pe lipsa de capacități financiare, pe lipsa de idealuri și planuri politice. Iată, în schimb, că Mântuitorul ne răspunde și ne pune pe gânduri. Lipsa de credință face […]