Rugăciuni
10455

Rugăciune la Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Poceaev

O, Izvorule luminat al minunilor, cine poate măsura curgerea darurilor Tale de care ne-am împărtăşit noi, nevrednicii, cei ce înotam fără nădejde în marea păcatelor. Cu adevărat, razele milostivirilor Tale au strălucit asupra tuturor, şi asupra celor buni şi asupra celor răi, întorcând inimile împietrite spre privirea frumuseţii dumnezeieşti. Făcutu-Te-ai Preacurată, Izvor de binecuvântare celor […]

Rugăciuni
2816

Rugăciune către Sfânta Mironosiţă Maria Magdalena

O, Sfântă Mironosiţă, întocmai cu Apostolii, Maria Magdalena! Tu, cu căldura dragostei tale pentru Hristos Dumnezeu, ai călcat sub picioare măiestriile cele rele ale vrăjmaşului şi L-ai aflat pe Hristos, Mărgăritarul cel fără de preţ, şi ai dobândit Împărăţia cerurilor. Pentru aceasta cădem către tine şi cu suflet umilit şi cu inima înfrântă strigăm ţie […]

Rugăciuni
3021

Rugăciune către Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul

Preamărite și preaminunate proorocule al lui Dumnezeu, Ilie, care ai luminat pe pământ cu viața ta îngerească, cu râvna ta fierbinte către Dumnezeu Atotțiitorul, cu semnele și cu minunile tale, și cu marea lui Dumnezeu bunăvoință față de tine, fiind ridicat la cer cu trupul într-un car de foc; învrednicindu-te a vorbi cu Dumnezeu pe […]

Rugăciuni
3119

Rugăciune pentru înmulțirea răbdării, a Părintelui Iachint Unciuleac, starețul Putnei

Vino iarăși la noi, Iisuse! Învață-ne cum să ne mântuim, arată-ne cum să răbdăm. Deprinde-ne să ducem crucea vieții. Învață-ne cum să ne răstignim. Vino și suferă Tu pentru noi, răstignește-Te în locul nostru, gustă Tu înainte paharul morții, arată-ne calea cea nouă a mântuirii prin suferință. Vino în mijlocul mării, în inima omului, în […]

Rugăciuni
4897

Rugăciune la Icoana Maicii Domnului Prodromița

„Prea Sfântă Stăpână, de Dumnezeu Născătoare, pururea Fecioară Marie, protectoarea și apărătoarea noastră, cerem a Ta nebiruită apărare. Împărăteasa Cerului și a pământului, ceea ce ai cu dreptate numele de „Prodromița”, adică înainte-mergătoare, întărește-ne întru lucrarea faptelor bune și ne du de mână întru Împărăția cea cerească. Povățuiește-ne pe noi, toți drept credincioșii creștini, spre […]

Rugăciuni
6481

Rugăciune la Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Kazan

O, Preasfântă Stăpână de Dumnezeu Născătoare! Cu frică, cu credinţă şi cu dragoste căzând înaintea sfintei tale icoane, te rugăm: Nu întoarce faţa ta de la noi, cei ce ne cucerim ţie, Maică milostivă, roagă pe Fiul tău şi Domnul Dumnezeul nostru, Iisus Hristos, să dăruiască pace ţării noastre. Sfânta Sa Biserică să o păzească […]

Rugăciuni
5808

Rugăciune de mulțumire pentru binefacerile primite de la Dumnezeu

Doamne, Iisuse Hristoase, Dum­ne­zeul nostru, Dumnezeule a toată milosti­vi­rea și îndurarea, Care ai ne­­măsurată milă, nespusă și neajunsă iubire de oa­meni, căzând acum către a Ta slavă cu frică și cu cutremur aduc Ție mul­țu­mire pentru binefa­cerile de care m-ai învrednicit pe mine, nevrednicul robul Tău. Te slă­vesc, Te laud și Te cânt ca pe un Domn, […]

Rugăciuni
3008

Rugăciune către Sfântul Voievod Ștefan cel Mare

Sfinte Ștefane Voievod, apărător al poporului român și grabnic folositor al tuturor creștinilor, ascultă rugăciunea pe care o înălțăm către tine, noi, nevrednicii. Cunoaștem îndrăznirea pe care ai dobândit-o prin multe osteneli către Bunul Dumnezeu, Care ți-a ascultat rugăciunile tale. Drept aceea, te rugăm să ne auzi și tu pe noi când cerem ajutorul tău. […]

Rugăciuni
3063

Rugăciunea pentru lume a Cuviosului Paisie Aghioritul

Dumnezeul meu, să nu-i părăseşti pe robii Tăi care trăiesc departe de Biserică; dragostea Ta să-i aducă pe toţi lângă Tine. Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care suferă de cancer. Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care suferă de boli uşoare sau grave. Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care suferă de infirmităţi trupeşti. Pomeneşte, Doamne, pe […]

Rugăciuni
3061

Rugăciune către Sfinţii Mucenici şi Doctori fără de arginţi Cosma şi Damian

Slăviţilor făcători de minuni şi Doctori fără de arginţi, Cosma şi Damian! Iubindu-L pe Hristos Dumnezeu din tinereţile voastre, nu numai meşteşugul doctorilor aţi învăţat, ci mai ales har neîmpuţinat al tămăduirii tuturor bolilor aţi primit de la Dumnezeu. Pentru aceasta, şi pe noi, care cădem înaintea cinstitei icoanei voastre, degrab auziţi-ne. Pe copiii care […]