Familia
6755

Postul copiilor şi exemplul părinţilor

Dacă un tânăr învaţă de la părinte să se abţină azi de la carne şi de la mâncăruri de dulce, mâine va învăţa să se abţină de la droguri, de la tutun, de la alcool. Lecţia abţinerii, a interdicţiilor care salvează trupul şi sufletul la un moment dat, ajută pe om să treacă peste multe […]

Educația creștină
5003

Un om care nu mai apare şi un dor care nu mai trece

Sunt lucruri care ne rănesc în fiecare zi. Uneori, oamenii dragi uită să mai trimită un mesaj pe care îl aşteptăm cu sufletul la gură. Uneori, uită să mai sune pentru a ne spune că sunt bine şi pentru a ne întreba cum ne mai simţim, cum ne mai e sufletul. Uneori, ei se lasă […]

Pilde ortodoxe
5796

Sunt atât de păcătoasă, cum să mă mântuiesc?

Îmi amintesc ziua când am ajuns pentru prima oară la Mănăstirea Sfântul Gheorghe și am văzut icoana Maicii Domnului „Eu sunt cu voi și nimeni împotriva voastră”. Una dintre surori mi-a prezentat mănăstirea, arătându-mi odoarele și lucrurile mai importante de aici. Aflându-mă sub impresia celor povestite despre acest loc sfânt, am urcat la cel de-al […]

Familia
4827

Iubirea care iartă

Până atunci erau o familie fericită. Kostas şi Froso trăiau bine şi dobândiseră şi un băieţel, Dimitris. Însă…, la serviciul lui Kostas venise o nouă funcţionară. Biroul ei se afla în aceeaşi încăpere cu al lui. La început nu părea nimic primejdios. Dar, mai târziu, lucrurile s-au schimbat. Kostas a devenit nervos, distrat. Froso a […]

Familia
5823

„Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, salvează-l, apără-l şi miluieşte-l”

  Stăteam de vorbă cu o tânără mămica în apropierea unui teren de joacă. La un moment dat băieţelul ei s-a ridicat şi a început să fugă în întâmpinarea unui prieten. Copilul nu şi-a dat seama că traversând terenul, va fi lovit în câteva clipe de scrânciobul metalic. Mama nu mai reuşea să-l ajungă din urmă, […]

Pilde ortodoxe
6112

„Îți cunosc boala, nu-ți face griji, te vei vindeca și va fi bine”

Prima dată am fost la mormântul maicii Matrona în toamna anului 1995. Atunci m-am rugat, am luat nisip și am plecat acasă, în Nijnevartovsk. La noi în biserică, măicuța este iubită de toată lumea și mulți, în timpul concediului, se duc la Moscova, pentru a ajunge la mormântul ei. Țineam nisipul de un an și […]

Pilde ortodoxe
301

A mântuit-o o bucățică de anaforă

Istorioara pe care am să v-o povestesc este adevărată, cu toate datele greu de crezut pe care le conține. S-a petrecut la începutul lui Decembrie 2007. Preocupările și grijile vieții de zi cu zi m-au doborât în acea vreme, dar mai ales niște probleme familiale mi-au pricinuit o mare supărare. Ca să mă consolez, îmi […]

Familia
97

Mame de sfinţi

Despre rolul femeii s-a scris şi vorbit mult. Naşterea şi creşterea de prunci, slujirea Bisericii şi a societăţii, ca înfrânare a egoismului ce apare în familie, înseamnă o cruce. De aceea, la slujba Cununiei se cântă un imn închinat mucenicilor. Femeia trebuie să fie permanent călăuzită de dorinţa de a se jertfi. Aceasta trebuie să […]

Sfaturi duhovnicești
106

Pr. Constantin Necula: „Eu cred că femeia depăşeşte bărbatul. Când se mulţumeşte doar să-l egaleze îmi pare că pierde perspectiva”

  Într-un interviu acordat gândul, conferenţiarul Facultăţii de Teologie „Andrei Şaguna” – la rândul său fiu, frate, soţ şi tată – vorbeşte cu bucurie „despre duhul de ocrotire care face din femeie scară spre cer”. Cum vedeaţi femeia la 20, la 30 de ani şi cum o vedeţi acum? Pr. conf. dr. Constantin Necula: Cu […]

Pilde ortodoxe
17

„Ridică-te, de acum eşti sănătoasă!”

O soră medicală de la un spital din Atena i-a povestit părintelui Simeon aghioritul, care locuieşte la Kaliagra (Sfântul Munte), următoarele: − Aveam scleroză în plăci şi mă aflam în pragul paraliziei. Medicii mi-au dat o lună de zile concediu. Într-o noapte, în timp ce zăceam la pat, o văd aievea pe Maica Domnului care […]