Comentariile zilei
12364

Din 5 iunie, slujbele religioase vor fi oficiate în biserici

Începând cu data 5 iunie se permit întrunirile cu caracter religios, precum și oficierea slujbelor în biserici. Pomenirea morților pe 7-8 iunie nu se amână. Totuși, credincioșii vor trebuie să aibă grijă și să respecte măsurile de protecție împotriva coronavirusului. Despre aceasta a anunțat prim-ministrul Republicii Moldova, Ion Chicu, după ședința Comisiei Naționale Extraordinară de […]

Comentariile zilei
2296

Mitropolitul Vladimir a emis o circulară legată de Paștele Blajinilor

Paștele Blajinilor este momentul în care credincioșii noștri își pomenesc rudeniile trecute la Domnul, merg la cimitir și aduc cu ei, ouă roșii, cozonac și pomeni.  În contextul special din acest an, sinodul Bisericii Ortodoxe din Moldova a fost nevoit să amâne evenimentul (care în mod tradițional era desfășurat la o săptămână după Paști) pentru […]

Comentariile zilei
2367

Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir aniversează patruzeci și șase de ani de la hirotonia întru diacon

În urmă cu patruzeci și șase de ani, la 22 mai 1974, de sărbătoarea Aducerii Cinstitelor Moaște ale Sfîntului Nicolae, Arhiepiscopul din Mira Lichiei, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a fost hirotonit în treapta de diacon la Catedrala Adormirii Maicii Domnului din Smolensk, de către episcopul Smolenskului și Veazma Teodosie (Proțiuk). Înaltpreasfinția Voastră, Înaltpreasfințite Stăpâne, În ziua […]

Comentariile zilei
Comentariile zilei
2370

Preasfințitul Episcop Ioan își sărbătorește protectorul ceresc

În ziua pomenirii Sf. Apostol și Evaghelist Ioan Teologul suntem alături de Preasfințitul Părinte Ioan, Episcopul Sorocii, vicar mitropolitan. Acest sfânt, mult iubit de către Mântuitorul Hristos, este protectorul ceresc al Preasfinției Voastre, rugându-l să vă fie mereu însoțitor și grabnic rugător în toate nevoile vieții duhovnicești. Vă dorim noi forțe și curaj în lupta […]

Comentariile zilei
3513

Nu cred într-un creștinism ideologic impus prin lege!

Lipsa cunoștintelor elementare teologice îl transformă pe creștinul contemporan în terorist spiritual și uneori, în cetătean iresponsabil. Provocarea totală a omului rămâne, cred eu, acceptarea asumată a unei căi spirituale. În ORTODOXIE, calea spirituală înseamnă, în primul rând, gândul pe care-l aveau Sfinții, Marii Părinți ai Bisericii: “Vreau să-L cunosc pe Dumnezeu!” și cel mai […]

Comentariile zilei
373

Împărtăşirea ca martiriu. Cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste apropiaţi-vă!

„Cine va ridica pâră împotriva aleşilor lui Dumnezeu? Cine ne va despărţi pe noi de iubirea lui Hristos?  Necazul, sau strâmtorarea, sau prigoana, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia, sau sabia?” (Romani 8:33,35) “De aceea nu ne pierdem curajul şi, chiar dacă omul nostru cel din afară se trece,  cel dinăuntru însă se înnoieşte […]

Comentariile zilei
2039

Adresare către Prim-ministrul Republicii Moldova, Dn Ion CHICU

La data de 17 martie Parlamentul Republicii Moldova a aprobat Hotărârea privind declararea stării de urgenţă pe întreg teritoriul Republicii Moldova, în contextul evoluţiei situaţiei epidemiologice a infecţiei COVID-19 în Republica Moldova din 17 martie-15 mai 2020. În perioada declarării stării de urgență, Comisia pentru Situaţii Excepţionale a Republicii Moldova a emis dispoziţii în vederea […]

Comentariile zilei
253

Apropo de ” linguriță „…

Biserica nu duce un război cu lumea, Biserica nu poartă un război cu nimeni, Biserica nu vrea o țară ortodoxă, nu vrea legi ortodoxe. Vrem doar să avem un loc unde să ne creștem sufletește copiii și pe noi înșine, într-o cale creștină. Nu vrem să impunem nimănui un alt fel de gândire și de […]

Comentariile zilei
2822

Potirul ne unește, nu ne separă

Impărtășirea din același potir are ca scop unificarea noastră în Hristos. Fiecare în parte se unește într-un singur Trup, devenind una. Latinescul „cuminicare” are același sens, de a fi una. Devenim una, ne unificăm, prin părtășia la Trupul și Sîngele Domnului. Hristos se unește cu fiecare din noi, în chip tainic, prin împărtășire, ca și […]