Sfaturi duhovnicești
11286

De ce nu avem copii?

Această întrebare m-a frământat ani buni. Abia după 13 ani de căsnicie ne-a trimis Domnul un băiețel. În această perioadă am fost încercat de atâtea gânduri, am fost sfătuit de atâta lume. Unii spuneau să apelez la metodele medicale ultramoderne, căci însuși unchiul meu este un mare profesor în ginecologia reproductivă. Alții spunea că e […]

Comentariile zilei
6492

Așchii de cer

1. Poetul american Paul Zimmer credea că cel mai important lucru nu este de unde vii, dat fiind şi faptul că acel loc nu-l poţi schimba, ci încotro mergi. 2. Se spune că atunci când dăruieşti celora care au nevoie de darul, de generozitatea, de bunătatea ta, este ca şi cum îl împrumuţi pe Cel […]

Comentariile zilei
4146

Jertfindu-ne pe acelaşi Altar al Credinţei

Fiecare trebuie să-şi asume în viaţă nişte responsabilităţi. Cei care am intrat prin poarta Botezului în Biserica lui Hristos urmează să împlinim porunca iubirii. Trăim într-o lume luptătoare şi nădăjduim să ajungem în cea triumfătoare, alături de Dumnezeu Cel Atotiubitor. Or, acest lucru presupune efortul nostru, zi de zi, care este încununat cu harul sau […]