Biserica “Sfânta Treime” din Grătiești la 108 de la prima atestare documentară
Biserica „Sfânta Treime” din Grătiești la 108 de la prima atestare documentară
Biserica „Sfânta Treime” din Grătiești la 108 de la prima atestare documentară

În societatea secularizată de astăzi, aflată în diverse crize economice şi financiare, dar mai cu seamă o criză spirituală, în care familia creştină se confruntă tot mai des cu probleme grave, apărarea, promovarea şi consolidarea instituţiei sacre a familiei pe baza temeliei valorilor evanghelice veşnice, trebuie să fie o preocupare permanentă a Bisericii şi a […]

Evanghelia din cea de a cincea duminică după Paști ne relatează despre întâlnirea lui Hristos și femeia samarineancă la fântana lui Iacov de lângă cetatea Sihar a Samariei. Ca și toate celelalte texte scrise de Apostolul Ioan, acest mesaj vine cu două niveluri de sens – cel de suprafață, și altul, mult mai adânc și […]
Pe părintele Nicolae de la Sălcuța l-am descoperit în școala satului și acolo stă din zori până în noapte de vreo două decenii. Acolo a crescut în calitate de elev și acolo s-a format din primii ani ai slujirii. A ajuns la 40 de ani de viață și nu mi-l închipui în alt loc, decât […]

În societatea de astăzi, cu părere de rău, tot mai mult se întâlnesc oameni care nu înțeleg rostul mănăstirilor și a monahismului. Acest „duh al lumii” întră și în Biserică, încât se face că chiar unii preoți și teologi vorbesc cu oarecare dispreț de viața monahală. E actual să vorbești despre o slujire socială […]

Cu ocazia celei de-a 40 aniversări, echipa PP ,,Altarul Credinței’’ aduce calde felicitări părintelui Nicolae Jelihovschi, celui care inspiră generația tânără să Îl cunoască și să Îl iubească pe Dumnezeu, trăind credința prin faptă. Neobositului semănător al cuvântului dumnezeesc prin cântec, teatru, poezie îi dorim mulți ani, cu binecuvântare cerească, înconjurat de enoriași și apropiați. […]

Grija faţă de nevoile noastre de trai să fie atât cât e necesar şi să avem toţi ca preocupare a noastră cum să ne facem plăcuţi lui Dumnezeu, cum să ajungem la mântuirea sufletului nostru nemuritor. Toată grija noastră trebuie să fie cum să ne curăţim sufletul, cum să îl modelăm după voia lui Dumnezeu, […]

Stimată doamnă, Angela Levinţa! Vă felicităm cordial cu ocazia frumoasei vârste pe care o sărbătoriţi, dorindu-vă o viaţă lungă şi frumoasă, oameni sinceri şi buni în jur şi cât mai multe motive de bucurie! Lucrurile pe care le facem în viaţă sau cuvintele pe care le spunem au mare importanță în timp ce noi […]

Înalt Prea Sfinția Voastră, Cu ocazia sărbătorii ocrotitorului spiritual, dar şi a frumoasei aniversări de patru decenii de slujire sacerdotală, avem deosebita bucurie de a Vă adresa alese urări de sănătate, pace şi bucurie. Domnul să Vă dăruiască râvnă în slujirea arhierească și mult ajutor în conducerea Bisericii și a credincioșilor ei. Harul Duhului Sfânt să […]

Dragi femei creștine ! Multstimate Mame, bunici, soții, fiice ! În această Dumincă luminată, ,,Duminica Femeilor Mironosițe”, cînd Biserica Ortodoxă prăznuiește Ziua Femeilor creștine, vin la Dumneavostră cu cea mai frumoasă felicitare! Femeia este izvorul viu prin care se întreține viața ! Dumnezeu a ales femeia, ea fiind cea care să nască prunci, să îi […]