Adesea ne întrebăm dacă are vreun sens viaţa şi dacă merită să fie trăită. Desigur, sunt atâtea lucruri neplăcute legate de existenţa noastră aici. Le întâlnim zilnic ca pe obstacole şi încercări de neînlăturat. Răul este pretutindeni prezent.
Totuşi avem motive să ne şi bucurăm. Viaţa ne dăruie o seamă de frumuseţi care, dacă le ştim culege, ne încântă fiinţa, învingem urâtul şi poverile.
Iată zorile care se arată, cântecul luminii şi al păsărilor începe, apele aleargă scânteind, musteşte viaţa în tot locul. Omul bun munceşte şi se roagă. Cine a văzut un răsărit de soare în Piatra Craiului vrea să trăiască, să descopere sensul vieţii. Doamne, şi când se lasă noaptea, noaptea de basm a lui august, cântă tainele prin frunziş şi plânge luna o dragoste neîmpărtăşită!
Câtă frumuseţe e în lumea aceasta! Păcat că omul de azi nu mai are timp s-o vadă…
Cum să nu merite viaţa s-o trăieşti, cum să n-aibă sens, dacă există florile? Iată rodul câmpului şi al pomilor, iată copiii! Câte făpturi, atâtea minuni, atâtea îndemnuri. Cine nu a iubit o floare, o fată, un copil, un răsărit de soare sau un amurg, cine n-a înţeles cântecul trist al apelor nestatornice şi n-a cunoscut bucuria propriilor sale depăşiri nu găseşte sens vieţii, nici nu merită s-o trăiască.
Este în puterea noastră de a descoperi viaţa şi sensul ei. Este în puterea noastră de a alege. Este în puterea noastră de a împodobi sufletul şi a ne bucura. De ce atunci să dezertăm?
Din Ernest Bernea, Îndemn la simplitate, Editura Anastasia, 1995, p. 121-122
