Timişoreanca a ţinut să răspundă şi celor care au acuzat-o că nu a făcut avort. Cristina Bălan a postat pe pagina ei de Facebook o „Scrisoare deshisă către primatele superioare“.
”Da, recunosc, am greșit. Sunt vinovată de non-ucidere din culpă. Alt termen mai aproape de ce vreau să exprim nu am găsit. Ah, și de tăinuire, complicitate, presupun. Greu de crezut, dar, în urma dezvăluirilor de ieri, sunt persoane care mă acuză că nu mi-am ucis pruncii, în pântec. Eu încă încerc să-mi înfășor mintea în jurul acestei atitudini și să înțeleg cum de au putut scoate asemenea inepții și, mai ales, de unde le-au scos. Că din inimă sigur nu. Am eu o bănuială de unde, dar nu e momentul s-o exprim... Oricum, e adânc. Ok, nu suntem toți sentimentali, sensibili și empatici, dar, pentru numele Lui, cum reușește cineva să fie atât de cinic încât să vadă avortul terapeutic/medicinal ca pe o soluție pentru un copil "imperfect"?! (Pot pune link-uri cu oameni dizabilitați, care până și semințele le scuipă mai cu talent decât unul non-dizabilitat). De unde putem ști ce destin măreț poate avea o persoană cu dizabilitate și câte suflete poate inspira prin exemplul personal? Cum poți judeca totul numai după niște standarde implementate în conștiința noastră ca niște microcipuri? Și, repet, cum poți ști că pruncul tău, născut tipic și sănătos, nu va avea o dizabilitate dobândită pe parcurs? Autism, accident, diabet, epilepsie... Ce ai face cu "defectul"? Atunci l-ai ucide? Și dacă te arăți revoltat de această idee, spune-mi, te rog, diferența între a ucide un bebelus de 24s și unul de 52s (sau pune tu o cifră). E cam trist dacă dragostea ta față de o ființă e condiționată de "perfecțiune".
Nu, n-am să fiu ipocrită să spun că eu îmi doream copii cu SD, în defavoarea unora tipici (sau normali, cum le spui tu). Dar știi de ce? Tocmai pentru că trăim acest separatism între tipici si speciali. Dacă ar fi după multe primate, cei speciali ar trebui sa stea cuminți și adunați în centrele lor, să nu mai lezeze sufletele sensibile ale celor care se uită la ei pe sub sprâncene, ca la niște curiozități.
Ieri am făcut un mare efort să-mi târăsc picioarele până în platoul acela, să vorbesc pentru atât de mulți copii speciali și, pe bune, acesta nu era un subiect de dezbatere. Nu poți să dezbați așa ceva. Adică...ce răutate să te lase inima să spui despre acești copii??? Că ce? Că existența lor te incomodează? Oops, perfectiunea ființei tale e amenințată de defectele unor indivizi pe care nu-i înțelegi? Să nu-mi spui că te interesează viața lor, felul în care sunt îngrijiți sau ceea ce simt (căci da, ei simt, nu acolo sunt dizabilitați ei, ci tu).
Ce mi s-a reproșat? Că n-am făcut teste gen(etice). Niște minți luminate (cu led) au găsit soluția care putea să prevină această "nenorocire", acest "blestem" (culese tot din popor, dar nu din orale, ci din virtuale). Noroc că sunt oameni care au scris, ca răspuns dat acestor luminați, că au făcut teste peste teste (cu rezultate bune) și după naștere, surpriză! Copilul avea SD sau altele. Ca să nu spun că știu eu un caz al unei femei gravide, care și-a facut triplul test (cu șurub, ca să mai glumim) și rezultatele arătau că bebe are SD. Mama a fost sfătuită, nu-i asa, să avorteze, că doar nu-i mare lucru să ucizi ceva ce nu e la vedere. E doar o noțiune abstractă, nu o viață... Cu toate sfaturile "de bine", femeia a decis să-și păstreze copilul, din banalul și insignifiantul motiv că e al ei și, na, îl cam iubește (săraca, de la sarcină îi erau amețiți neuronii, nu?). Ei bine, copilul s-a născut sănătos, voios și mai tipic decât diCaprio (adică fără bau-bau de SD). Stau și mă întreb...dacă femeia respectivă avorta și medicii se prindeau că testul a fost cam eronat, oare se simțea cineva vinovat? E retorică, știu mentalitatea măcelarului.
Altă chestiune care mă bulversează total: cum pitici de grădină e posibil ca atâția oameni frumoși, calzi, inteligenți, talentați (care au copiii speciali) să simtă nevoia de izolare, nevoia de a se ascunde, de a fugi, doar pentru că tu, ăla de te uiți strâmb la orice e diferit și mai puțin perfect ca tine, nu ești capabil de a le accepta copiii, frații etc? Fac parte dintre ei. Poate n-oi fi nici frumoasă, nici deșteaptă, nici caldă (e drept că am mainile și labele reci mai mereu. Labele, da, că nu tot piciorul e rece), însă tendința de izolare o simt. Asta pentru că tu, primată superioară, mă privești cu dispreț, superioritate, reproș, dezgust și intoleranță. Nu avem loc în lumea ta plină de abilități?
În încheiere, deși e foarte posibil să mai tot editez postarea pe măsură ce-mi amintesc unele lucruri de lămurit, vreau să-mi arăt dezamăgirea față de unii jurnaliști, care, din nou, nu sunt capabili să redea o declarație fără s-o altereze prin omisiune, alipire de idei, neatenție (mna, dacă nu mai poate fuma la biroul propriu și personal...) etc etc. Așa că dacă apare pe undeva scris că eu am afirmat cum că sarcina mea era defectă, să închideți link-ul/site-ul/aplicația/tv/radio etc. Am citit pe undeva inepția asta, scrisă de cineva care probabil că a ascultat interviul meu cu ceafa, că urechile sigur erau pline de ceară (dopuri, că e normal să avem ceară în urechi și chiar e contraindicat s-o curățăm cu bețișoare care imping ceara pe conductul auditiv și poate provoca leziuni pe timpan). Scuze, m-a luat valul.
În altă încheiere, nu, nu sunt mai păcătoasă decât tine. Și nici karma mea nu e o bitch. Nici ratată/incapabilă nu-s. Copiii mei nu sunt niște legume. Nici nu "suferă" de sindrom down. Nici bolnavi nu sunt (ba aș îndrazni să spun că imunitatea lor e mai bună decât a multor tipici). Dar dacă nu poți mai mult decât să faci afirmații stereotipice, din spatele unui gadget, atunci felicitări, ești o primată superioară! Și-ți doresc să nu ai niciodată un copil special. Nu, nu pentru că ar fi o nenorocire, ci pentru ca nu ai putea face față, iar acel suflet ar merita, oricum, infinit mai mult. De exemplu, un Om”, a mărturisit Cristina Bălan pe Facebook.
