Când ne vin ispitele, să nu aruncăm vina pe ceilalţi

231

Ispitele sunt precum furtunile pe mare. Furtuna scoate la ţărm lemne, mizerii şi altele şi, astfel, marea se curăţă şi devine liniştită. Prin ispite se face curăţenia, apropierea de Dumnezeu şi, în final, omul devine „dumnezeu după har”. Toate sunt trimise şi dăruite de Pronia lui Dumnezeu, pentru ca să dobândim sănătatea noastră sufletească pierdută. Sănătatea sufletului, a inimii, este sfinţenia, sănătatea reală!

Fără smerenie nu propăşim! Ispitele aduc smerenia. Fără ispite ea nu se câştigă! Vom trece prin osteneala şi prin truda tăierii propriei voinţe, ne vom smeri cugetul şi, astfel, ne vom înălţa pe culmi. Nu există altă cale! Dacă ne-am smerit, ne vom înălţa, dacă nu ne-am smerit, vom rămâne jos, în patimi, în neputinţe, şi vom muri odată cu acestea!

Când ne vin ispitele, să nu aruncăm vina pe ceilalţi. Să ne întoarcem privirile înlăuntrul nostru, ca să ne vedem starea pătimaşă, locul de unde porneşte tulburarea inimii! Când avem lumină în suflet, atunci vedem că pricina porneşte din inimă, din starea pătimaşă şi de la omul cel vechi care vieţuieşte înlăuntrul nostru.

Avva Efrem Filotheitul, Sfaturi duhovniceşti, Editura Egumeniţa, Alexandria, 2012, p. 14


Articolul Următor
Articole Asemănătoare
5031

Puterea rugăciunii Sfântului Serafim de Sarov

Rugăciunea Sfântului avea mare putere. Tămăduia bolnavi care ajunseseră deja în pragul morţii. În mai 1829 se îmbolnăvise grav soţia lui Alexei Iurievici Vorotilov, din satul Pavlov, regiunea Gorbaciov. Vorotilov avea mare credinţă în puterea rugăciunii Sfântului, dar şi Sfântul îl iubea ca pe un ucenic de-al lui. A plecat deci îndată spre Sarov, unde […]

Articole postate de același autor
110

Fiecare vede în ceilalți ceea ce are în inima sa

Celor care nu cunosc nepătimirea, ci trăiesc la nivelul patimilor, slobozirea minţii de toate impulsurile trupeşti şi de toate înţelesurile lucrurilor li se pare de neconceput. Pentru cei care trăiesc după Dumnezeu însă, ceea ce lumea consideră „firesc” este nefiresc, deoarece ei se mişcă în lumea suprafirescului – lume care le-a devenit întru totul firească. […]