„Când există un război, cel mai bine este să nu judeci, să te rogi ca Domnul să-i scutească pe toți de suferință”

8273

Arhimandritul Zaharia Zaharou a fost întrebat referitor la situația actuală din lume: Ce ar trebui să avem în vedere și să facem în situația politică actuală?

Părintele a răspuns: „Nu știm totul despre conflictele acestei lumi și nici nu este necesar să știm. Ne rugăm doar cu o inimă plină de compasiune pentru pacea lumii și pentru toți. Nu luăm partea unora, pentru că fiecare parte va fi responsabilă pentru crime și nu vrem să participăm la aceste crime și să fim condamnați.

Dacă ne rugăm pentru cei care greșesc mai mult, ei bine, îndeplinim porunca de a iubi chiar și pe vrăjmași. Și dacă ne rugăm pentru cei care au mai mult[ dreptate, facem bine. Prin urmare, nu putem greși dacă ne rugăm ca Dumnezeu să-i salveze pe toți și să dea pace lumii.

În special pentru noi, preoți și călugări, este foarte important să nu fim deloc părtași politic, pentru că noi oferim jertfa noastră lui Dumnezeu, Sfânta Liturghie, pentru întreaga lume; iar dacă suntem pentru unii și împotriva altora, sacrificiul nostru este anulat. Cred că atunci când există un război, cel mai bine este să nu judeci, ci să ai milă și să te rogi ca Domnul să-i scutească pe toți de suferință.

Dacă Liturghia mea trebuie să aibă vreo valoare, nimeni nu ar trebui să lipsească din inima mea când stau înaintea altarului lui Dumnezeu și Îi spun: „Ale Tale dintru ale Tale, Ție Îți aducem de toate și pentru toate!”

 

Sursa: avereabisericii.ro


Articole postate de același autor
1095

Slujire arhierească în Duminica dinaintea Botezului Domnului la Mănăstirea Curchi

„Bunătatea lui Dumnezeu ne îndeamnă la pocăinţă” (Rom.2, 4) În Duminica dinaintea Botezului Domnului Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar al Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove, alături de un sobor de preoți și diaconi, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea Curchi. Sărbătorile mari în Biserica Ortodoxă sunt anticipate și urmate de Duminici care […]