Actualitate

Bucuria duhovnicească nu este totuna cu bucuria sufletească a lumii acesteia

259

Patimile sunt întotdeauna înlocuitori ai adevăratei bucurii duhovniceşti. În viaţa noastră avem nevoie de bucurie, iar Domnul a venit pe pământ ca să ne dăruiască bucurie, iar aceasta să fie deplină, cum spune El Însuşi în Evanghelia după Ioan. Avem, deci, nevoie de bucurie, căci pentru aceasta am fost zidiţi de Dumnezeu. Dar bucuria duhovnicească nu este totuna cu bucuria sufletească a lumii acesteia. Adevărata bucurie duhovnicească înseamnă a avea o inimă slobodă în care domneşte pacea lui Hristos. Avem bucurie duhovnicească atunci când ne eliberăm de sub stăpânirea vrăjmaşului, de înrâurirea gândurilor rele şi a ispitelor.

Suferinţa ne este de trebuinţă până când inima se curăţeşte, până când este străpunsă, adică rănită, şi începe să ia parte cu simţire la împreună-vorbirea cu Dumnezeu. N-ar trebui să folosesc cuvinte mari, căci cine are cu adevărat o inimă curată? Însă, dacă stăm înaintea lui Dumnezeu şi vorbim cu El dintr-o inimă zdrobită, negreşit vom afla mângâiere. Iar mângâierea noastră este să fim liberi, să avem o inimă slobodă ce arde de iubire pentru Domnul, aşa cum ardea inima lui Luca şi a lui Cleopa în drum spre Emaus, o inimă în care domneşte pacea şi în care răsună numai cuvântul lui Hristos.

(Arhimandrit Zaharia Zaharou, Adu-ţi aminte de dragostea cea dintâi (Apocalipsa 2, 4-5) – Cele trei perioade ale vieţii duhovniceşti în teologia Părintelui Sofronie, Editura Doxologia, Iaşi, 2015, p. 205)


Articole Asemănătoare
180

Cum vindecăm rănile sufletești

Când eşti rănit sufleteşte, din căderea în păcat prin neputinţă ori răutate, nu te împuţina cu duhul şi nu te tulbura, ci întoarce-te la Dumnezeu şi zi: „Iată, Doamne, ce am făcut ca om ce sunt; nu era posibil a aştepta altceva de la mine, cel cu o voie atât de slabă şi neputincioasă. Nu […]

Articole postate de același autor
4719

Vindecarea unui copil demonizat de către Maica Domnului

Din însemnările mele personale am să adaug această istorisire pe care am consemnat-o pe 24 aprilie 1988. În ziua aceea au sosit la mănăstirea noastră doi episcopi din România, Epifanie al Buzăului şi Gherasim de la Râmnicu-Vâlcea, însoţiţi de părintele Sofian, stareţul mănăstirii Antim din Bucureşti, care era şi un ales pictor bisericesc. Acesta din […]