Sfaturi duhovnicești
15379

Dacă dăm milostenie doar ca să avem conştiinţa împăcată, atunci ne păcălim singuri

Adunaţi în jurul bisericilor şi mănăstirilor, în zonele cu trafic intens, la metrou, în pasaje sau pieţe, cerşetorii zilelor noastre se deosebesc de cei de odinioară prin numărul mare şi printr-o atitudine chiar agresivă uneori. Îi observăm zilnic, în drum spre serviciu sau în trecerile prin oraş, aşezaţi în acelaşi loc, îngânând vorbe care inspiră […]

Tineret
5661

Mamelor, sînteţi mironosiţele de azi ale Bisericii lui Hristos

Femeile creştine sînt urmaşele femeilor mironosiţe, fiicele Învierii, roabele Domnului, candelele credinţei, sufletul familiei. Femeile credincioase sînt întîi la biserică, întîi la rugăciune, la post, la lucru, la milostenie, la citirea cărţilor bune, la îngrijirea bolnavilor, la toate. Ele menţin căldura credinţei, a dragostei, a răbdării şi a împăcării, în biserică, în familie, în societate. […]

Sfaturi duhovnicești
6651

„Dacă nu aş fi trecut prin suferinţă, nu m-aş fi întors…”

În viata fiecărui om exista niște încercări fata de care se manifesta o atitudine nu tocmai pozitiva.Dat fiind, probabil, natura suferinței, care nu este deloc una plăcută sau dorita. Ca cine, in mod natural ar dori sa sufere de vreo boala sau sa aibă parte de necazuri de tot felul? În viața însă, se întâmplă […]

Sfaturi duhovnicești
9117

Cum sa ne alegem duhovnicul si sa avem o relaţie vie cu el ?

Duhovnicul nu se alege asa pur si simplu ca am auzit de la vecina, ca nu stiu care preot ar fi mai cumsecade si nu da canoane. Pentru a ne gasi un duhovnic bun, trebuie sa ne rugam la Maica Domnului si la Bunul Dumnezeu sa-l gasim. Apoi, duhovnicul, este bine sa fie din Biserica […]

Familia
4657

Dragostea nu cade niciodată…

„Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte.” Despre dragoste s-a scris şi se vorbeşte mult, însă puţini sunt cei care o cunosc cu adevărat. Poate tocmai de atât că astăzi suntem tentați să vorbim foarte mult despre ea, […]

Sfaturi duhovnicești
5693

În rai va fi cum e la Paşti

În rai va fi cam cum e la Paşti, iar la Paşti e bucurie, în rai e bucurie. În raiul cel din lumea cealaltă, cel de deasupra pământului este ceva asemănător cu ceea ce trăim noi la Paştile cele mântuitoare, la Paştile cele curăţitoare, la Paştile cele veşnice, la Paştile care sunt izbăvirea de întristare. […]

Sfaturi duhovnicești
7635

Să nu lăsăm să treacă ziua fără rugaciune

Cînd omul nu se roagă, se depărtează de Dumne­zeu și devine ca boul: muncește, manîncă și doarme. Și cu cît se depărteaza de Dumnezeu, cu atît mai anevoioase devin lucrurile. I se raceste inima, dupa care nu se mai poate ruga deloc. Iar ca să-și revină, tre­buie să i se înmoaie inima, să înceapă pocaința, […]

Sfaturi duhovnicești
5117

Întîlnirea cu Hristos

Unii oamenii Îl cunosc pe Dumnezeu în ziua de astăzi, așa cum îl cunosc pe președintele statului. Cred ca există, au auzit despre el, dar dacă-i întrebi daca au stat de vorba cu el, o să-ți spună: ,,Păi, cum, eu sa stau de vorbă cu președintele statului? Mi s-a parut un foarte mare adevar. Oamenii și-L […]

Sfaturi duhovnicești
18167

Ce este Psaltirea, când se citește și la ce folosește?

Psaltirea este o carte a Vechiului Testament care cuprinde rugăciunile atribuite regelui David, scrise sub inspirația Duhului Sfânt, în forma unor psalmi.Psaltirea cuprinde 150 de psalmi, care au fost împărțiți în 20 de catisme pentru citirea ei în cult. Sfântul Vasile cel Mare precizează că Psaltirea „este o adevărată comoară de învăţături bune, punând la […]

Provocările vremii
4752

Care este poziţia creştinã fatã de televizor?

Televizorul alungã pentru totdeauna pe Dumnezeu din sufletul omului şi îl înlocuieşte cu toate pornirile diavoleşti. Televizorul nu strecoară în mod pervers în om o singurã patimã, ci toate patimile mari – sodomia, curvia, iubirea de aur şi de bani, setea de sânge, hula împotriva Duhului Sfânt, egoismul, setea de putere si de slavã deşartă, […]