Ştiri interne
1461

Parohia ”Întâmpinarea Domnului” din Chișinău alături de angajații Institutului de Medicină Urgentă

Biserica ”Întâmpinarea Domnului” din incinta Universității de Stat din Moldova a organizat o modestă campanie de susținere și încurajare a personalului medical din cadrul Institutului de Medicină Urgentă. Au fost donate 2000 de mănuși, 50 litri dezinfectant, precum și 100 de halate. Totodată, 10 angajați ai instituției au primit ajutor financiar. Donația a constituit peste […]

Familia
3397

Orice pas din viața de familie contează ‒ vă poate duce spre unitate sau spre despărțire

Da, este greu şi dureros să iei jugul Legii lui Dumnezeu, căci atunci fără îndoială că va trebui să înceteze joaca de-a viaţa şi să înceapă viaţa cea adevărată, prin purtarea crucii. Pesemne că dumneavoastră împreună cu soţul aţi intrat deocamdată doar în pridvorul cortului vieţii creştine. Iată de ce dorinţele dumneavoastră se schimbă cu atâta […]

Vieţile Sfinţilor
2948

Viața Sfintei Mucenițe Iulia Fecioara

Sfânta Muceniță Iulia este prăznuită pe 16/29 iulie. Sfânta Muceniță Iulia s-a născut în Cartagina într-o familie creștină. Pe când era tânără, Iulia a fost luată în captivitate de către persani. Ei au dus-o în Siria și a vândut-o ca sclavă. Sfânta Iulia l-a slujit cu credință pe stăpânul ei, îndeplinind poruncile creștine. Ea și-a […]

Sfaturi duhovnicești
2672

Cel ce crede în superstiţii se prinde în plasa diavolului

Dacă îmi taie calea o pisică neagră înseamnă că-mi va merge rău? Deoarece credem în asta. Atunci când cineva Îi cerea ajutorul, Domnul îl întreba: „Crezi că pot face asta? Fie după credinţa ta!” Deşi în Rusia s-au împlinit 1000 de ani de la încreştinare, duhul superstiţiei şi al păgânătăţii a rămas viu. Oamenii mai […]

Psihoterapie ortodoxă
Ştiri interne
1725

Sfânta Liturghie praznicală la mănăstirea „Sfântul Cneaz Vladimir” din Horești, de ziua hramului

Marți, 15/28 iulie 2020, în ziua prăznuirii Sfinților Mucenici Chiric și Iulita (305) și a Sfântului întocmai cu Apostolii Mare Cneaz Vladimir (1015), mănăstirea cu hramul „Sfântul Mare Cneaz Vladimir” din s. Horești, r-nul Ialoveni, a îmbrăcat straie de sărbătoare, cinstindu-și ocrotitorul ceresc. La ceas de aleasă bucurie duhovnicească, cu binecuvântarea ÎPS Vladimir, Mitropolitul Chișinăului […]

Comentariile zilei
2065

Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir își celebrează ziua numelui

Înaltpreasfinţitul Mitropolit Vladimir, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Republica Moldova, își sărbătoreşte marți, 28 iulie 2020, protectorul ceresc: Sfântul Mare Cneaz Vladimir, Întocmai cu Apostolii. Cu acest prilej, colaboratorii Direcţiei Mitropolitane i-au transmis arhipăstorului un mesaj de felicitare. Înaltpreasfinţite Stăpâne, Permiteţi-ne să Vă aducem felicitările noastre şi urările de bine cu ocazia zilei protectorului ceresc al […]

Vieţile Sfinţilor
5893

Sfântul Mare Cneaz Vladimir, cel Întocmai cu Apostolii şi Luminătorul Rusiei

Sfântul Vladimir, cel numit „Întocmai cu Apostolii și Luminătorul Rusiei”, este prăznuit de Biserica Ortodoxă pe data de 15/28 iulie. El s-a născut în jurul anului 958 și a trecut la cele veșnice în ziua de 15/28 iulie 1015, în localitatea Berestovo, aflată în apropierea Kievului. Vladimir Sviatoslavici s-a născut ca fiu al prințului Sviatoslav, […]

Comentariile zilei
1875

Marți, 28 iulie, de sărbătoarea Sfântului Binecredincios Kneaz Vladimir se vor trage clopotele în toate bisericile și mănăstirile din cuprinsul BOM

Preasfințiți ierarhi, preacucernici părinți protopopi, preacuvioși părinți, preacuvioase maici, iubiți credincioși, marți, 28 iulie, de sărbătoarea Sfântului Binecredincios Kneaz Vladimir se vor trage clopotele în toate bisericile și mănăstirile din cuprinsul Bisericii Ortodoxe din Moldova. Pentru a învinge încercările la care suntem supuși în ultima perioadă, către sărbătoarea Sfântului Binecredincios Kneaz Vladimir, Înaltpreasfințitul Vladimir, Mitropolitul […]

Vieţile Sfinţilor
2614

Sfântul Chiric – un copil care a ales pe Hristos

Copilăria este, pentru majoritatea dintre noi, vremea în care bucuria și lipsa grijilor sunt defintorii. „Copilăria este locul unde Dumnezeu poate fi substituit c-un simplu surâs”, spunea un gânditor francez. O afirmație valabilă, pentru că Mântuitorul Iisus Hristos s-a născut ca om din Fecioara Maria, în ieslea Betleemului. Rezonanța sufletelor pure face ca vremea copilăriei […]