Sfaturi duhovnicești
3179

Dacă ai o stare duhovnicească bună, poţi simţi ce fel de duh este în jurul tău

Stareţul Iosif îi spunea părintelui Efrem: „Dacă mergi într-o casă şi ai o stare duhovnicească bună, poţi simţi ce fel de duh se află în acea casă. Adică dacă există duh de rugăciune, duh de înfrânare, duh de nevoinţă sau duhul răpirii, al minciunii, al lăcomiei, al vrăjitoriei…”. Părintele Efrem înţelegea aceste cuvinte în mod […]

Catehism
4290

La ce ajută sfinții?

Chiar dacă toți oamenii care Îl cinstesc pe Dumnezeu, canonizați sau „separați” de lume, pot fi numiți sfinți (ex: Fapte 9, 13, 32, 41; Romani 1, 7; 1 Corinteni 1, 2), unii sunt deja slăviți în Hristos, odihnindu-se în lumina necreată a Împărăției veșnice a lui Dumnezeu. Aceștia sunt luminătorii Bisericii care răspândesc lumina lor […]

Știri externe
2219

Pelerinaj Iași: În 8 octombrie vor fi scoase moaștele Sfintei Parascheva

Pentru a se evita aglomerația, Arhiepiscopia Iașilor deschide mai devreme pelerinajul din acest an la Sfânta Parascheva. Racla cu cinstitele moaște va fi scoasă din catedrală și așezată în baldachinul din curtea ansamblului mitropolitan joi, 08 octombrie 2020. Nu vor fi aduse și alte sfinte moaște, ca în anii trecuți. De asemenea, pelerinajul se va desfășura […]

Predici
4006

Boala este o pedagogie divină și o lucrare de înduhovnicire a omului

Păcatul strămoşesc a perturbat tensiunea originală a omului spre asemănarea cu Dumnezeu, esenţa vocaţiei umane. Atunci când primul om şi-a întors privirea de la Dumnezeu, în conştiinţa lui s-a născut o mare iluzie, care s-a transmis şi urmaşilor săi, anume aceea că se poate lipsi de Dumnezeu, că poate deveni el însuşi, întemeiat doar pe […]

Educația creștină
2548

Părinţii nu trebuie să se mâhnească atunci când copilul lor este vioi

Părinte, unii copii însă sunt foarte obraznici: strigă, aleargă, pricinuiesc pagube. Cum să evite părinţii bătaia în astfel de cazuri? Ascultă, nu sunt vinovaţi copiii, deoarece ei, pentru a creşte normal, au nevoie de curte ca să se poată juca. Acum, sărmanii, sunt închişi în blocuri şi sunt constrânşi, nu pot alerga liberi, nu se […]

Familia
4141

Cum să alegem omul potrivit, pentru a nu ajunge la singurătate în doi

Căsătoria creştină înseamnă unitate şi ajutor reciproc în lucrurile lumeşti şi duhovniceşti, în cele trecătoare şi veşnice. De aceea, unitatea credinţei, modul de viaţă şi scara de valori au o însemnătate primordială pentru soţi. Poate să existe singurătatea ca lipsă a unei familii, însă poate să fie singurătate tragică chiar în propria familie, când unul […]

Rugăciuni
3507

Rugăciune pentru dragoste creştinească şi unire de cuget între părinţi şi copii, către Sfintele Muceniţe Elpis, Pistis, Agapis şi maica lor Sofia

Pe voi, Sfintelor Muceniţe Elpis, Pistis şi Agapis, vă slăvim, vă mărim şi vă fericim, dimpreună şi pe înţeleapta voastră maică Sofia, căreia ne închinăm, că s-a arătat chip al grijii de Dumnezeu înţelepţite. Roagă-L, Sfântă Elpis, pe Făcătorul celor văzute şi al celor nevăzute, ca să ne dăruiască nouă credinţă tare, nesmintită şi nestricată. […]

Vieţile Sfinţilor
2149

Viaţa Sfintei Mucenițe Sofia și a fiicelor sale: Pistis, Elpis și Agapis

Pe timpul împărăţiei lui Adrian (117-138), împăratul rău-credincios al romanilor, era în Roma o văduvă de neam italian, anume Sofia, al cărei nume se tâlcuieşte „înţelepciune”. Aceasta, după numele său, petrecea viaţa în credinţă creştinească, cu înţelepciune; o astfel de înţelepciune o laudă apostolul Iacov zicând: „Înţelepciunea cea de sus întâi era curată, apoi paşnică, […]

Oamenii Bisericii
2156

S-au împlinit 110 ani de la naşterea Pr. Arsenie Boca

Cărarea Prislopului, mănăstirea unde odihnește de aproape 31 de ani cel numit ”Sfântul Ardealului”, este mereu plină de credincioși dornici de a-și lua din liniștea Poieniței merindele duhovnicești potrivite necazurilor sau nădejdilor pe care merg a le spune în taină celui care în chiar ultimul an de viață a spus, conform declarațiilor părintelui Simion Todoran […]

Sfaturi duhovnicești
2741

Iubirea e tare greu de dus, când e purtată în afara lui Dumnezeu

Apostolii se aflau pe mare și, după ce toată noaptea nu au prins niciun pește în mreje, vine Iisus și le spune să arunce mrejele din nou. Apostolii fac întocmai și prind pește mult, iar Petru, văzând una ca asta, merge la Iisus și-I spune: “Doamne, eu sunt om păcătos, pleacă de la mine!” M-am […]