Fiecare dintre noi, chiar fiind oameni ai Bisericii, purtăm încă amprenta lumii. Vrem să fim mari, puternici, importanți, să avem un statut deosebit și să ni se acorde o atenție specială, chiar și în sfântul lăcaș. Problema apare mai ales atunci când aceste porniri sunt întărite de gândul că am ctitorit sau am sprijinit anumite […]

Suntem obișnuiți să ducem totul singuri. Griji, gânduri, responsabilități, neliniști – le purtăm de parcă totul ar depinde doar de noi. Și, încet, ne obișnuim cu această apăsare. Ni se pare firesc să fie greu. Ba mai mult, uneori ne și mândrim că am reușit să le ducem. Ne este greu să spunem că nu […]

Nu doar trupul obosește, ci și sufletul. Sunt zile în care simțim o apăsare fără să știm exact de unde vine. Nu ne lipsesc lucrurile, dar ne lipsește liniștea. Nu ne doare ceva anume, dar parcă nimic nu ne mai bucură. Poate că nu este doar oboseală, ci o adunare de griji, de gânduri, de […]

Cât de plăcut este duhul de familie pe care încearcă să-l creeze fiecare comunitate bisericească! În biserică ne adunăm nu doar pentru rugăciune, ci și pentru a fi împreună. Ne salutăm, ne bucurăm unii de alții, împărtășim din cele trăite. Nu o dată am observat însă că unii rămân prinși în vorbă chiar și în […]

Ne dorim să fim văzuți, apreciați, recunoscuți. Să știe ceilalți cine suntem, ce facem, cât ne străduim. Și, uneori, ne este greu atunci când binele rămâne neobservat, când efortul nu este recunoscut, când nimeni nu pare să vadă. Viața Sfântului Cuvios Alexie ne arată însă o altă cale. Să trăiești fără să te impui, fără […]

Admir oamenii statornici, mai ales pe cei trecuți de șaptezeci de ani, dintr-o generație care a rămas responsabilă, punctuală și respectuoasă. Au o aleasă poftă de viață și o grijă atentă la detalii, ca nu cumva să rănească pe cineva, fiind, în același timp, deschiși față de cei care sunt la început de drum. Îi […]

Sunt oameni despre care spunem, uneori, în gând: „E prea departe”. Prea departe de Dumnezeu, prea departe de o viață așezată, prea departe de schimbare. Și poate că, fără să ne dăm seama, gândim așa și despre noi înșine: că am pierdut prea mult timp, că am greșit prea mult, că nu mai este cale […]

Dumnezeu ne așază, zi de zi, unii lângă alții: la o cină în familie, la o discuție cu prietenii, la o masă de sărbătoare cu rudele sau la una de dezbateri cu colegii. Vorbim, ne vedem, ne auzim. Și totuși, trebuie să recunoaștem: de multe ori nu suntem cu adevărat acolo. Ascultăm, dar ne gândim […]

Mă gândesc uneori că, dacă s-ar ține o evidență a frazelor pe care le rostim, cea mai frecventă ar fi: „Cât de repede mai trece timpul!”. Ne plângem că nu reușim nimic, deși toată ziua fugim dintr-o parte în alta. Ne grăbim să ajungem peste tot, să nu rămânem în urmă, să nu pierdem nimic […]

Atât de frumos reînvie natura! Este un bun prilej de a mai ieși afară, de a ne împărtăși din razele care pătrund în trupurile dornice de soare. Lumina care se așază peste pământ parcă ne caută și pe noi, încercând să pătrundă în sufletul obosit, însetat de căldură și de sens. Ieșim afară, privim, respirăm… […]