Sfaturi duhovnicești
Sfaturi duhovnicești
6220

Suferința nu e darul lui Dumnezeu

S-a expandat un pic teologia aceasta a suferinței, mai ales într-un an trecut în care s-a vorbit foarte mult despre Taina Sfântului Maslu și s-a scociorât tot timpul, ca și cum ai băga într-o rană nevinovată vârful de la scobitoare. Să zici: Ce mai iese? S-au stors toate puroiurile, ca să le arătăm lumii. Suferința […]

Sfaturi duhovnicești
3712

Plictiseala e o modă franțuzească

Nu-mi mai amintesc dacă la Cehov sau la alt clasic rus am dat cîndva de un personaj care nu înțelegea cum e să te plictisești, zicînd că plictiseala e o modă franțuzească. Omul nostru sănătos și încărcat de trebi nu a știut de plictiseală, iar lenea a fost văzută întotdeauna ca o rușine, alături de […]

Sfaturi duhovnicești
306

Caracterele deosebite creează armonia duhovnicească

Unii bărbaţi îmi spun: „Nu mă înţeleg cu femeia mea. Avem caractere deosebite. Cum poate face Dumnezeu astfel de lucruri ciudate? Nu putea, oare, rândui nişte situaţii astfel încât să se potrivească soţii, ca să poată trăi duhovniceşte?”. Nu înţelegeţi că în deosebirea caracterelor se ascunde armonia lui Dumnezeu? Caracterele deosebite creează armonia. Vai vouă, […]

Familia
5672

„Cum poţi să iubeşti doi copii şi pe al treilea să-l omori?”

Avea 29 de ani şi doi copii, o căsătorie reuşită, o afacere de succes şi o viaţă împlinită. Era o femeie credincioasă şi puternică şi părea că nimic nu-i poate lua fericirea. Şi totuşi… află că este însărcinată şi decide să facă avort. De aici totul se schimbă, iar finalul poveştii nu este deloc unul […]

Poezie creştină
4135

Crestini „de duminica”

Smerenia spinările ne-ndoaie Păşind peste prag de biserică! Odată ieşiţi, mândria ne-nfoaie Smerenia noastră e apă de ploaie… Suntem creştini de duminică! Ne salutăm în chip evlavios Doar când intrăm în biserică! Odată ieşiţi – evlavia jos! Masca virtuţii se-ntoarce pe dos… Suntem creştini de duminică! Ne cerem iertare, ne îmbrăţişăm, Cu toţi suntem fraţi […]

Sfaturi duhovnicești
195

Prejudecăţi şi superstiţii

După căsătorie, dacă se nasc copii, vom vedea şi aici aceeaşi nebunie şi multe obiceiuri care te fac să râzi. Într-adevăr: când vine vremea să se pună un nume copilului, nu-i dau un nume de sfânt, cum obişnuiau cei de demult, ci aprind lămpi şi le dau nume. Apoi copilului îi dau numele lămpii care […]

Tineret
0

Dacă împreună faceți mai puține păcate decât separat, înseamnă că vă iubiți

Cum să-mi dau seama dacă-l iubesc și dacă mă iubește? Apoi, seama nu dai decât la Judecata de Apoi. Până atunci, dacă împreună faceți mai puține păcate decât separat, înseamnă că vă iubiți. Și dacă peste 40 de ani, încă vă mai uitați frumos, din când în când, unul la altul, înseamnă că încă vă […]

Pilde ortodoxe
5719

Când te crede Dumnezeu?

Un om, avea urâtul obicei să critice mâncarea pe care i-o punea în faţă soţia lui, la fiecare masă. Apoi, îşi împreuna mâinile cu umilinţă şi cu pietate se ruga pentru mâncare, mulţumea şi cerea binecuvântare . Într-o zi dupa obişnuita combinaţie nemulţumire-mulţumire pentru mâncare, fiica lui îl întrebă… -Tati…Dumnezeu ne aude când ne rugăm? […]

Familia
5673

Cum să procedez dacă soţul pretinde relaţii intime în zile necuvenite?

La o astfel de pretenţie trebuie să priveşti ca la o încălcare a regulii stabilite privind abstinenţa în viaţa conjugală. Dacă după ce îi aminteşti soţului despre această regulă şi după rugămintea de a nu o încălca el totuşi nu renunţă la pretenţia lui, atunci, alegând răul mai mic, trebuie să cedezi pentru a evita un […]