Familia
4661

Cununie și divorț, dileme și soluții

Asistăm, din păcate, la o desacralizare, la o relativizare tot mai mare a noțiunii de iubire, iar de aici apar multe neajunsuri în familia creștină, printre care și divorțul. Mulți, dorind să întemeieze iarăși o familie, merg la preot cerându-i să-i cunune din nou. Sunt, așadar, căsătoriile a doua, a treia binecuvântate? Pe baza învățăturilor […]

Sfaturi duhovnicești
272

Două cuvinte tainice ale părintelui Sofian

Nu am fost unul dintre cei din apropierea imediată a părintelui. Experienţele mele personale directe au fost puţine. Aş dori să evoc două dintre acestea, cu două cuvinte ale părintelui, transmise parcă sub o inspiraţie instantanee a Duhului, dar desigur aşezate în el în urma unei îndelungi experieri în prietenie cu Hristos. Prima vine de […]

Sfaturi duhovnicești
373

Ce înseamnă cuvintele lui Hristos: „Nu am venit să aduc pace, ci sabie”?

„Nu socotiţi că pace am venit să aduc pe pământ; nu am venit să aduc pace, ci sabie”. Aşa a grăit Domnul. A se citi: „Nu am venit să împac adevărul şi minciuna, înţelepciunea şi prostia, binele şi răul, dreptatea şi silnicia, dobitocia şi omenia, nevinovăţia şi desfrânarea, pe Dumnezeu şi pe mamona, ci am […]

Tineret
4118

37 de copii şi un părinte

Dacă faci o oră şi jumătate de la Chişinău în direcţia sudică, poţi să ajungi pe meleagurile Sadacliei, unde soarele e mai cald, cîmpiile mai vesele de la floarea soarelui şi pădurile mai verzi, pentru acolo avea să fie punctul destinat pentru a-mi petrece două zile de neuitat. La intrare în pădure jucau două echipe […]

Sfaturi duhovnicești
225

Cine este Maica Domnului?

Este o părere a unor teologi mari ai Bisericii Răsăritului că atâta valoare are Maica Domnului în cer şi pe pământ, încât dacă, Doamne fereşte, Dumnezeu ar fi pierdut toate cele nouă cete de îngeri, toată lumea cea văzută şi nevăzută, toate popoarele lumii, nu ar fi avut atâta scârbă ca dacă ar fi pierdut-o […]

Sfaturi duhovnicești
34

„Să zici o dată şi să nu mai termini niciodată!”

Încercaţi să ziceţi: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!” Dar ţineţi minte: n-are nici o valoare dacă vorbeşti. Ea se numeşte în trei feluri: rugăciunea minţii, rugăciunea lui Iisus şi rugăciunea minţii în inimă – nu-i corect rugăciunea inimii. În orice moment vin atacuri, noaptea vin ispite; le goneşti cu precizie. […]

Ştiri interne
2148

Întâlniri duhovnicești la Tabăra ”Vulturașul”, r. Râșcani

Luna iulie a presupus trei întâlniri duhovnicești ale slujitorilor Protopopiatului Râșcani cu aproximativ 700 de copii și pedagogi din Tabăra ”Vulturașul”, s. Șaptebani, r. Râșcani. În seara zilei de duminică, 24 iulie, șase preoți din circumscripție, în frunte cu părintele blagocin Sveatoslav Ungurean, au organizat un set de activități cultural-spirituale. Părintele protopop i-a provocat pe […]

Poezie creştină
3761

De la naştere la moarte…

Dimineață până seara e o viață de trăit, E un zâmbet și-o durere, într-un suflet rătăcit. E plăcere, supărare, frică mare de cel rău Și mai rar ne este fică de Alesul Dumnezeu. Egoiști și răi de fire, oameni cruzi, răciți, hapsâni, Oaspeți pe această lume, ce se fac pe rând stăpâni. Se fac domni, […]

Comentariile zilei
3285

Rugăciune sublimă la Mănăstirea Sireți

În seara zilei de luni, 24 iulie, mulțime de credincioși și sobor de slujitori și-au dat întâlnire la Mănăstirea Sireți. După slujba Privegherii a urmat Sfânta Liturghie la miez de noapte, oficiată în frunte cu PS Ioan, Episcop de Soroca, vicar mitropolitan. Credincioșii veniți de prin parohii au rămas profund impresionați de liniștea, armonia și […]

Poezie creştină
4591

Când spui „femeie”, spui viață și binecuvântare

  Când spui „femeia”, ai spus „mama”, și-ai spus „soția”, „fiica”, „sora”, și-ai spus ființa cea mai scumpă și mai iubită tuturora, și-ai spus iubirea, și căldura, și frumusețea fără care ar fi-un pustiu, și-ar fi-o durere, și-ar fi-o tristețe tot sub soare. Ce gol și ce singurătate era în cele șase zile când nu […]