Societate
3568

Preasfințitul Macarie al Europei de Nord: „Să avem inimă de copil!”

Într-o lume în care oamenii nu mai caută adevăratul sens al vieţii, o lume în care oamenii nu sunt şi nu mai vor să fie cu adevărat fii ai lui Dumnezeu, ci se lasă stăpâniţi de ceea ce le oferă societatea de consum, manevraţi de ideologiile propuse de cei care ne conduc, soluţia este una […]

Sfaturi duhovnicești
3431

Ce trebuie să facă cineva, atunci când toate în viața lui sunt negre …

Viața fiecărui creștin este o mare. De multe ori pe această mare se iscă furtuna, se ridică valurile și amenință viața noastră. Așa cum o mare învolburată pune în primejdie corabia și oamenii înalță mâinile și se roagă lui Dumnezeu să fie izbăviți, tot astfel se petrece și atunci când se ridică împotriva noastră atâtea […]

Sfaturi duhovnicești
14590

Să închizi gura lumii nu poţi. Poţi însă să faci altceva…

Virtutea ta nu se arată atunci când eşti mângâiat (cu mângâierea şi fiarele devin mieluşei – zice proverbul), ci atunci când eşti insultat, în funcţie de reacţia ta la insulta primită, treci sau nu testul! Dacă împlineşti porunca lui Hristos: Binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă (Lc. 6, 28), eşti creştin model. Dacă te împotriveşti […]

Familia
4137

Suntem chemaţi să rămânem curaţi în mijlocul acestei murdării

Îmi amintesc de o istorioară pe care am citit-o cândva, în care era vorba de o mină de cărbuni. La gura minei, unde nu se găsea decât un strat compact de pulbere neagră, creştea o floare albă ca zăpada, pe care praful n-o atinsese deloc. Uitându-se miraţi la această floare, refuzând să-şi creadă ochi­lor, trecătorii […]

Sfaturi duhovnicești
3660

Cum o să rezistăm în vremuri grele?

Cum o să rezistăm în vremuri grele? Prin Liturghie. Vremurile de răscruce vor fi testate prin Liturghie. Putem sau nu putem? În vremuri de restriște vom rezista după puterea de rugăciune a fiecăruia. Nimic nu mai rămâne decât puterea de a te ruga. Atunci totul se rezolvă. De aceea insistăm noi: Liturghie, Liturghie, Liturghie… Toate problemele care se […]

Sfaturi duhovnicești
320

Ce vrei să-mi spui, Doamne, prin ceea ce mi se întâmplă acum?

Mulțumită suferințelor am învățat, de exemplu, să nu fiu atât de legat de lucruri și de persoane (inclusiv de partener, de copii, de părinți), cu toate că mă bucur din plin de prezența lor. Totul trece. Noi înșine am venit pe pământ fără nimic și tot fără nimic vom pleca. Nu va conta decât dacă […]

Sfaturi duhovnicești
31990

Depresia apare când Dumnezeu lipseşte…

Deprimare, mâhnire, deznădejde. Când eşti plin de tine însuţi devii depresiv. Depresia apare când Dumnezeu lipseşte. Depresia apare când vrei tu. Tu neglijezi totul. Tu dispreţuieşti totul. Tu vrei să fii aşa. În depresie substanţele din creierul nostru se modifică. Depresia este o boală ca rezultat al unor păcate din viaţa noastră. Depresia devine nevrotică […]

Sfaturi duhovnicești
5787

“Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!”

Rugăciunea este mijlocul prin care noi ne unim foarte strâns cu Dumnezeu. Prin “rugăciune” nu înţelegem doar simplu rugăciune din când în când în faţa icoanelor, dar împreună cu aceasta – lucru pe care trebuie să-l facem – monahul foloseşte şapte cuvinte de rugăciune, pe care le rosteşte atunci când munceşte, mănâncă sau stă şi […]

Sfaturi duhovnicești
8979

Suntem adevărați doar atunci când plângem

Apostolul Pavel a spus că nimeni nu știe ce este în sufletul omului, decît numai Dumnezeu și omul însuși. Dar uneori se întîmplă că nici noi înșine nu mai știm ce e în sufletul nostru. Oamenii au atîtea fețe încît nu îți poți da seama care e cea adevărată. Poate că cea care persistă cel […]

Sfaturi duhovnicești
113

Cota zero a iubirii

Adevărul este că noi, la măsurile la care suntem, în general nu suntem nici iubitori, nici urâtori. Stăm cumva la cota zero, adică între iubire şi ură. Poate înclinaţi mai mult spre iubire, dar în orice caz, nu la măsurile la care ni se cere să avem iubirea faţă de oameni. În general, oamenii se […]