Sfaturi duhovnicești
6875

Cum va fi judecat sufletul?

Cum este sufletul judecat, părinte? La judecata particulară, cum este judecat sufletul? Sunt acele vămi ale văzduhului? – Da… orice gândeşte, orice vorbeşte omul, orice face, în fiecare clipă, e scris în cartea vieţii. Totuşi, abia la Judecata de apoi, Mântuitorul va hotărî, adică va face bilanţul, cât e minus, cât e plus. V-am spus: […]

Sfaturi duhovnicești
8059

Pr. Arsenie Boca: dacă te tot duci după păcate, te întuneci la minte

Băgaţi de seamă că sunt două duhuri: Duhul lui Dumnezeu şi duhul satanei, duhul mândriei, care te ridică împotriva lui Dumnezeu. Dacă omul nu bagă de seamă, se întâmplă ca la grădină: se umple de mărăcini, se umple de păcate. Şi atunci, bietul om începe să se îmbolnăvească la suflet, la minte, se apropie de […]

Educația creștină
10794

Aici este o biserică ortodoxă?…o poveste adevarată

  Într-o dimineață de duminică spre biserica din cartier se îndrepta o perche de tineri care hotărâseră să se căsătorească. Împinși de Duhul Sfânt spre biserica din apropierea casei lor, tinerii își îndreptară pașii spre a vedea ce se petrece acolo. Amândoi crescuseră în familii necredincioase și nu intraseră în biserică decât la anumite evenimente […]

Ştiri interne
2251

O nouă seară duhovnicească cu un nou invitat la Lucășeuca: Părintele Augustin Zaborosciuc

Seara zilei de duminică, în Biserica Sfânta Treime din s. Lucășeuca a fost deosebită, prin prezența Prea Cuviosului Părinte Augustin Zaborosciuc, nevoitor al Mănăstirii Nașterea Maicii Domnului din s. Curchi. Creștinii au avut parte de întărire spirituală și de hrană duhovnicească, care este atât de necesară pentru perioada Sfântului și Marelui Post. În același timp, […]

Ştiri interne
2060

O seară duhovnicească mult așteptată la Biserica ”Acoperemîntul Maicii Domnului” din or. Chișinău

În seara Duminicii a 4-a din Postul Mare, 10 aprilie, în Parohia cu hramul ”Acoperemîntul Maicii Domnului” din orașul Chișinău, cu ajutorul Bunului Dumnezeu s-a desfășurat prima seară duhovnicească. La străduința Preotului Paroh Victor Luchin, parohia la avut ca oaspete pe Prot. Vasilie Ciobanu, din satul Costești, raionul Ialoveni. Tema care a fost pusă în […]

Ştiri interne
1956

Tundere în monahism la paraclisul „Sf. Trei Ierarhi” de pe lîngă Reședința Episcopală din Edineț

În seara zilei de sîmbătă, 9 aprilie 2016, în ajunul Duminicii Cuviosului Ioan Scărarul, după slujba Privegherii, Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, a săvîrșit la paraclisul „Sf. Trei Ierarhi” de pe lîngă Reședința Episcopală din orașul Edineț, tunderea în monahism a ipodiaconului Andrei Șimanschii, care a devenit monahul Iosif. În cuvîntul de […]

Ştiri interne
3346

Duminica Sfântului Ioan Scărarul la Mănăstirea ,,Cuvioasa Parascheva”, Hîncu

Duminică, 10 aprilie 2016, a IV-a din sfîntul şi Marele Post numită şi a Sfîntului Ioan Scărarul, Preasfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni si Nisporeni a oficiat Sfînta şi Dumnezeieasca Liturghie la Mănăstirea ,,Cuvioasa Parascheva” Hîncu. Slujba a avut loc la primul nivel al Catedralei „Sf. Ap. Petru şi Pavel” cu Hramul „Sf. Mare Mc. Pantelimon” […]

Sfaturi duhovnicești
5185

Păcatele vremii

Omul, dragul meu, nu s-a schimbat de la începutul lumii până azi, s-au schimbat numai contextele, au evoluat condiţiile. Omul trăieşte în trup dar trăieşte şi în cer. De aceea omul are şi chipul îngeresc dar şi chipul omenesc. El trăieşte două lumi în acelaşi timp. Mintea în cer şi trupul pe pământ. Şi atunci […]

Ştiri interne
2628

Duminica a IV-a din Postul Mare (a Sf. Ioan Scărarul) la Catedrala mitropolitană

Sute de credincioși au fost prezenți astăzi, în Duminica a IV-a din Postul Mare (a Sf. Ioan Scărarul), la Catedrala mitropolitană din inima Chișinăului. Sfânta Liturghie a fost oficiată cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, de către Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca, Vicar al Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove. În cuvântul său de învățătură rostit […]

Familia
6285

Păpuşica ce a salvat 188 de suflete

Aşa arată un fetus de 11-12 săptămâni, vârsta legală limită până la care se produce avortul. E un mulaj în mărime naturală de 30 grame, cu mâini, ochişori, nas. La vârsta asta are deja înregistrate undele creierului, se zbate, înghite, se poate răsuci, are amprente, dă cu piciorul, e sensibil la căldură, la atingere, lumină, […]