Comentariile zilei
1576

Ce rugăciuni am putea rosti pentru adormiți?

Mai mulți credincioși mă întreabă cum să se roage pentru cei adormiți de Paștile Blajinilor? În acest sens e bine să se aprindă candela sau o lumânare și să se rostească cel puțin o simplă rugăciune pentru rudele și apropiații care au trecut la Domnul. Iată modelul unei astfel de rugăciuni: Pomenește, Doamne, pe cei […]

Ştiri interne
979

„Domnul meu și Dumnezeul meu!” Slujire arhierească în Duminica Tomii la Mănăstirea Curchi

În Duminica a II-a după Paşti, a Sfântului Apostol Toma, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan și Egumen al Mănăstirii Curchi, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie  la Mănăstirea Curchi. Învățăm din evanghelia de astăzi că Mântuitorul Hristos fericește nu pe cei care L-au văzut înviat, ci pe cei care au crezut, deși nu […]

Ştiri interne
909

Preasfințitul Petru, Episcop de Ungheni și Nisporeni, alături de creștinii municipiului Ungheni în a doua Duminică după Paști

26 aprilie 2020. În a doua duminică după Învierea Domnului, numită și Duminica sfântului apostol Toma, Preasfințitul Petru, Episcop de Ungheni și Nisporeni a oficiat Sfânta Liturghie și slujba de pomenire a celor răposați după rânduiala pascală, în Catedrala Episcopală „Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din municipiul Ungheni. Serviciul Divin a fost săvârșită conform prevederilor […]

Predici
3478

Necredinţa lui Toma, „necredinţa cea bună” – Omilie la Duminica Tomei

Astăzi este Duminica lui Toma (Ioan 20, 19-31) şi Biserica noastră pomeneşte evenimentul pipăirii Domnului nostru „în locul cuielor” de către Apostolul Toma. Biserica noas­tră numeşte necredinţa lui Toma „necredinţa cea bună”, pentru că această nevoie şi acest mod de a fi al său l-au condus la cunoştinţa învierii lui Hristos. Toma, respingând orice formă […]

Ştiri interne
1010

PS Siluan, Episcop de Orhei, a săvârșit Slujba înmormântării Protoiereul mitrofor Eftimie Moroșanu, duhovnicul Protopopiatului Șoldănești

Sâmbătă, 25 aprilie, la Mănăstirea “Adormirea Maicii Domnului” s. Cuşelauca, a avut loc Slujba Înmormântării Protoiereul mitrofor Eftimie Moroșanu. Precedată de săvârșirea Sfintei Liturghii, slujba a fost oficiată de Preasfințitul Siluan, Episcopul Orheiului, Vicar al Mitropoliei Chișinăului si a întregii Moldove.  Alături de Preasfinția Sa a coliturghisit Arhimandritul Filaret (Cuzmin), Starețul Mănăstirii Căpriana și Propopul […]

Comentariile zilei
1484

Altfel de pomene de Paștile Blajinilor

După o săptămână de la Învierea Domnului prăznuim Paștile Blajinilor. Astfel, luni, după Duminica Tomei, s-a încetățenit rânduiala ca în biserici să se săvârșească slujbe de pomenire ale adormiților, apoi să se meargă pe la morminte rudelor și apropiaților. nul acesta este unul aparte, legat de starea pandemică din întreaga lume, încât accesul spre cimitire […]

Comentariile zilei
1549

Preotul Andrei Rusu: Nu contează când mergem la cimitir pentru a-i pomeni pe strămoșii noștri, dar cum o facem – cu credință, bunăcuviință și dragoste față de aproape

În Republica Moldova, în mod tradițional, în cea de a opta și a noua zi după Înviere este marcat Paștele Blajinilor, sărbătoare de pomenire a celor duși dintre noi, când toată lumea merge la cimitire pentru a-i comemora pe cei răposați. Cum să-i pomenim însă pe înaintașii noștri, în condițiile actuale de pandemie de Covid-19? […]

Ştiri interne
1176

Procesiune cu moaștele Sfântului Ierarh Dionisie, Episcopul Cetății Albe – Ismail

La 24 aprilie 2020, cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir al Chișinăului și al întregii Moldove, Sfânta Mânăstire Sireți împreună cu protopopiatul Strășeni și în colaborare cu Primăria Sireți a organizat o procesiune cu moaștele Sfântului Ierarh Dionisie, Episcopul Cetății Albe – Ismail. Procesiunea a fost organizată conform tradiţiei Bisericii noastre, deoarece în vremuri de molimă […]

Ştiri interne
979

Litie morțească pentru protoiereul Eftimie MOROȘANU

Vineri, 24 aprilie 2020, având binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit VLADIMIR, însoțit fiind de către Protoiereul Nicolae CRAVEȚ, Secretar al Vicariatului de Soroca, Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca a vizitat mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” din Cușelăuca. Aici am săvârșit litia morțească pentru nou-adormitul părinte Eftimie MOROȘANU, duhovnic al Protopopiatului Șoldănești. În perioada când am îndeplinit ascultarea de […]

Ştiri interne
823

Cinstirea Icoanei Maicii Domnului ,,Izvorul Tămăduirii” la Catedrala Episcopală ,,Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din mun. Ungheni

În vinerea din Săptămâna Luminată când întreaga creatură şi umanitate este plină de lumină şi bucurie, Sfinţii Părinţi au rânduit să se facă pomenirea acestei sărbători închinate Maicii Domnului, „Izvorul Tămăduirii”, care este unica sărbătoare a ei cu dată schimbătoare. Sărbătoarea a fost cinstită într-un mod deosebit de către Preasfințitul Petru, Episcop de Ungheni și […]