„Pe căpeteniile îngerilor Treimii, pe Mihail şi Gavriil, să-i lăudăm noi toţi, iubitorii de praznic, care ne acoperim cu aripile amândurora şi din nevoile cele de multe feluri ne izbăvim; unuia grăind: Bucură-te, slujitorule al Legii, iar altuia zicând: Bucură-te, îngere al darului!”
Ziua de 21 noiembrie, este foarte cunoscută pentru Biserica Ortodoxă, deoarece este consacrată cinstirii Soborului Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, și al tuturor cereștilor puteri. Sfinții arhangheli și îngeri se bucură de o cinste deosebită în rândurile credincioșilor noștri, atât din circumscripția Protopopiatului Orhei, cât și din întreg cuprinsul țării noastre ortodoxe; aceasta vădindu-se mai ales în faptul că multe comunități și familii creștine îi au ca ocrotitori cerești pe Marii Voievozi Mihail și Gavriil, iar mulți credincioși poartă numele acestora.
Din învățătura Bisericii noastre cunoaștem că Arhanghelii sunt așezați de Dumnezeu peste cetele îngerești, având misiunea cea mai înaltă, împlinind voia Lui Dumnezeu pe pământ și ajutând oamenilor să împlinească poruncile Lui. Cuvântul „înger” înseamnă „trimis”, iar cuvântul „arhanghel”, înseamnă „mai mare peste îngeri”. Ei au fost creați de Dumnezeu mai înainte de om și de lumea văzută, dar nu prin cuvânt, ci numai cât a gândit. Despre îngeri, Biserica ne învață că ei sunt „duhuri slujitoare” (Evrei 1, 14), adică ființe fără de trupuri, slugi credincioase Lui Dumnezeu și totodată prieteni și ocrotitori ai noștri, puși de Dumnezeu pe drumul anevoios de la Sfântul Botez, spre Împărăția cea Cerească.
Sf. Dionisie Areopagitul, ucenicul Sfântului Apostol Pavel, spune că îngerii se împart în nouă cete, fiecare având numele și misiunea sa. Acestea sunt împărțite în trei ierarhii și anume: Ierarhia cea mai de sus, aproape de Preasfânta Treime, este formată din Serafimi, Heruvimi și Tronuri. Ei stau în jurul tronului lui Dumnezeu înconjurați în văpaie de foc, și fac cunoscută voia Lui îngerilor de mai jos. Ierarhia din mijloc este formată din Domnii, Puteri și Stăpânii, cum îi numește și Sf. Ap. Pavel. Ei domnesc peste îngerii de mai jos și biruiesc puterile iadului, având sub stăpânire întreg universul. Ierarhia cea mai de jos este formată din Începătorii, Arhangheli și Îngeri. Aceștia sunt cei mai aproape de oameni, facându-le cunoscută voia Lui Dumnezeu și ajutându-i să scape de cursele, ispitele și amăgirile diavolilor.
Sfinții Arhangheli sunt în număr de șapte, și anume: Mihail, Gavriil, Rafail, Uriil, Salatiil, Gudiil și Varahiil. Dintre toți aceștia, cei mai cunoscuți sunt Arhanghelii Mihail și Gavriil. Sfântul Arhanghel Mihail este numit „puterea Lui Dumnezeu” și are slujba de a păzi Legea lui Dumnezeu și de a birui puterea văzuților și nevăzuților vrăjmași, iar Sfântul Arhanghel Gavriil este împlinitorul poruncilor dumnezeiești de mare importanță pentru sufletele noastre. El este cel care s-a arătat Fecioarei Maria, aducându-i Vestea cea bună, fiind mesagerul păcii și al bunăvoirii dintre oameni; din acest motiv apare reprezentat în iconografie purtând mereu un crin în mână.
Să nu uităm că Sfinții Arhangheli sunt cei dintâi mijlocitori între Dumnezeu și oameni, sunt păzitorii noștri, ai familiilor creștine, ai mamelor, ai văduvelor și orfanilor. Să ne străduim să trăim o viață cinstită, pentru a fi mai aproape de îngeri, iar la judecată să ne fie martori faptelor noastre și să ne ajute la mântuirea noastră.
Cu acest prilej, Sfânta Biserică ne îndeamnă să cinstim sfinții îngeri precum îi cinstim și pe sfinți, chemându-i în ajutor, rugându-ne fiecare la Bunul Dumnezeu, să ne dea înger de pace, credincios, îndreptător, păzitor sufletelor și trupurilor noastre, iar celor care poartă numele Sfinților Arhangheli și îngeri, le dorim multă sănătate, lungime de zile și împlinirea dumnezeieștilor porunci!
Încheiem exclamând împreună cu Sfântul Chiril al Ierusalimului această scurtă rugăciune: „Aşa precum voia Ta, Doamne, este făcută de îngeri, acolo sus, tot astfel să se facă aici pe pământ în mine, Doamne!”. Amin.
Episcop Siluan (Șalari)
http://manastireacurchi.md/