Actualitate

Aniversare la biserica cu hramul Acoperământul Maicii Domnului din s. Cotova r. Drochia

2

Recent, parohul bisericii cu hramul Acoperământul Maicii Domnului din s. Cotova r. Drochia, Protoiereul mitrofor Elisei Grigoraș a împlinit 15 ani de slujire sacerdotală și 15 ani de când păstorește credincioșii din Cotova.

Cu acest prilej a fost savârșită Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie de un sobor de preoți în frunte cu Protopopul de Drochia, Protoiereul mitrofor Pavel Vuluța. La serviciul divin au participat enoriașii parohiei, precum și preoți invitați la acest emblematic eveniment din diferite localități ale țării. În această zi, slujitorii Domnului în unison cu credincioșii s-au rugat pentru sănătatea trupească și sufletească a părintelui Elisei și a familiei sale, mulțumid Împăratului Ceresc pentru toate binefacerile Sale.

La final, Protopopul de Drochia, Prot. mitr. Pavel Vuluța a adresat un cuvânt de felicitare omagiatului zilei, în care a menționat despre stăruința părintelui Elisei în aceasta parohie, precum și despre calitățile care l-au caracterizat dintodeauna, menționând următoarele: „Preotul este chemat să devină icoana nemijlocită a lucrării şi prezenței Mântuitorului Hristos în lume. Dragostea apare ca o calitate esențială a slujirii preoțești, al cărui ultim scop este mântuirea oamenilor. Virtuțile preotului trebuie să strălucească în toate împrejurările vieții sale, or tocmai astfel de virtuți precum smerenia și dragostea nu-i sunt străine părintelui Elisei și familiei sale”.

Prot. mitr. Elisei Grigoraș – născut la 26 iulie 1980 în s. Cotova, r. Drochia, în familia preotului Ioan Grigoraș, după absolvirea școlii medii din satul natal își face studiile la Facultatea de Teologie a Universității din Târgoviște, România. În toți anii de slujire la Altarul Domnului, părintele Elisei Grigoraș se bucură de stima și respectul confraților preoți și a enoriașilor pe care îi păstoirește cu multă dragoste și jertfire de sine. Comuna Cotova în componența căreia intră și s. Măcăreuca este un sat cu vechi tradiții, unde biserica a funcționat întotdeauna, chiar și în vremurile de tristă amintire și a avut parte de mai mulți preoți vrednici și evlavioși.

A consemnat Prot. Gheorghe Cojocari

sursa mitropolia.md


Articole Asemănătoare
4576

Angela Levința, șeful cabinetului metodic din cadrul Mitropoliei Cișinăului și a Întregii Moldove: „Devine imperios necesar ca Şcoala să conlucreze cu diverşi parteneri comunitari”

Școala, instituție a cunoașterii și a luminii, alături de Biserica strămoșească, contribuie la educarea integrală a omului, la aprofundarea principiilor fundamentale ale umanității, înscrise de Dumnezeu în sufletul fiecărui copil, precum binele, adevărul și frumosul. Activitățile desfășurate în parteneriat de către Biserică și Școală aduc tinerilor cunoaștere, înțelegere și educație creștină. Una dintre cele mai […]

Articole postate de același autor
424

Nenaşterea de prunci şi comoditatea duc la suferinţe şi necazuri în viaţă

În general, viaţa ne oferă multe surprize. Legea compensaţiei există aici pe pământ şi dincolo. Multe lucruri pe care le facem la tinereţe îşi găsesc corespondenţa şi au repercusiuni la bătrâneţe. Am întâlnit un caz cu un creştin care avusese în viața sa o funcţie importantă, soţia sa de asemenea, şi s-au ferit toată viata […]