Actualitate

„Am 38 de ani și nu m-am spovedit niciodată. Mă poate spovedi cineva?”

2134

Am 38 de ani și nu m-am spovedit niciodată. Mă poate spovedi cineva?

Da, vă poate spovedi cineva și la 70 de ani și la 90 de ani, numai să vă împingă Duhul și să aveți puterea să ajungeți acolo. Nu mai întârziați, căutați un preot. Dacă nu vă încredințați celui de lângă dumneavoastră, căutați unul mai departe, la o mănăstire etc. Dacă nu vă puteți încredința unuia tânăr, căutați unul vârstnic. Este ca și în medicină sau în alte profesiuni. Nu ne inspiră încredere medicul de la dispensarul nostru, ne ducem la spital și căutăm până găsim. Celelalte toate sunt pretexte pe care și le furnizează omul pentru a sta departe de Dumnezeu.

A te apropia de Dumnezeu nu este o obligație, nu vine dintr-o presiune, ci este firescul lucrurilor. Atunci se împlinește omul, când se apropie de Dumnezeu. Biserica și tot instrumentarul ei funcționează pentru a-l apropia, la modul concret, pe om de Dumnezeu.

 

(Pr. Prof. dr. Constantin Coman, Între iluzia împlinirii și certitudinea eșecului, Editura Bizantină, p. 40)


Articole postate de același autor
1879

Mănăstirea Cușelăuca a pregătit 50 de locuri de cazare pentru refugiații din Ucraina

Mănăstirea cu hramul Adormirea Maicii Domnului din satul Cușelăuca, raionul Șoldănești a pregătit 50 de locuri de cazare pentru refugiații din Ucraina. Număr de contact: tel. 078 766055. De asemenea, mănăstirile și parohiile care au locuri de cazare disponibile pentru refugiați ne pot contacta la numărul de telefon: +373 67 223 981 (Serghei Crudu, președintele Sectorului Sinodal […]