Adunarea creștinilor din cartierul Dacia, orașul Fălești

2393

Duminică, 20 august 2017, în orașul Fălești, cartierul Dacia, a avut loc adunarea creștinilor pentru construcția unei noi biserici cu hramul „Sfinții Trei Ierarhi”. Adunarea a fost convocată de preotul responsabil pentru cartierul Dacia, părintele Ioan Buciuceanu. La întrunire a fost prezenți: părintele — blagocin Oleg Fistican; primarul orașului Vladimir Rusu, dar și alte persoane care s-au implicat la primele etape ale construcției bisericii. Părintele Oleg a prezentat creștinilor o dare de seamă despre înregistrarea comunității la Ministerul Justiției, avizul geodeziei, proiectul bisericii validat.
La final a fost formată echipa de inițiativă, care va colecta mijloace financiare, pentru începutul lucrărilor de construcție.

sursa http://ephbalti.md/


Articole postate de același autor
651

Drumeții la Nemțișor România ca să întărim curajul spre cunoașterea Adevărului

La invitația Arh. Nicodim PETRE și cu binecuvântarea Preasfințitului Petru, Episcop de Ungheni și Nisporeni, un grup de tineri din Asociația Tinerilor Ortodocși din Moldova în frunte cu preot Vadim Corostinschi, au participat la Tabăra Nemțișor desfășurată în data de 20-23 iulie 2017. Ca oaspete la eveniment a fost Preasfințitului Macarie, Episcopul Românilor a Europei […]