Joi, 24 februarie, după o boală grea și îndelungată a trecut la cele veșnice Protoiereul mitrofor Nicolae Gavrilița, parohul de onoare al bisericii cu hramul Sfinții Apostoli Petru și Pavel din s. Vorniceni, r. Strășeni. ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de condoleanţe la trecerea în veşnicie a părintelui Nicolae.
Am primit cu tristețe vestea trecerii din această lume vremelnică, a părintelui Nicolae Gavrilița, vrednic și dedicat slujitor al Bisericii Ortodoxe din Moldova.
Născut la data de 5 decembrie 1945. A absolvit Seminarul Teologic din Odesa în anul 1975. În anul 1974 a fost hirotonit diacon și mai apoi preot de către ÎPS Mitropolit Serghie (Petrov) de Odesa și Herson. Între anii 1974 și 1990 a slujit în mai multe parohii, după cum urmează: s. Codreanca, r. Strășeni; s. Batîr, r. Cimișlia; s. Bolboci, r. Soroca; s. Țipala, r. Cutuzovsk; s. Vadul Rașcov, r. Șoldănești; Obileni, r. Cotovsk. Din anul 1991 și până la trecerea sfinției sale la cele veșnice a slujit Domnului și poporului drept-credincios, în Parohia Vorniceni.
În aceste momente triste pentru toţi cei ce l-au cunoscut, adresăm familiei îndoliate un cuvânt părintesc de mângâiere sufletească, încredinţându-i de întreaga noastră compasiune.
Ne rugăm Mântuitorului Iisus Hristos, Biruitorul morții şi Domnul vieții, să așeze sufletul robului său Protoiereul Nicolae, împreună cu drepții, în lumina şi iubirea Preasfintei Treimi, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viaţă fără de sfârșit.
Veșnica lui pomenire din neam în neam!
Cu părinteşti condoleanţe şi binecuvântări pentru toţi cei întristaţi,
† VLADIMIR,
MITROPOLITUL CHIȘINĂULUI ȘI AL ÎNTREGII MOLDOVE
***
În searea zilei de duminică, 27 februarie, sicriul cu trupul neînsuflețit al Prot. mitr. Nicolae Gavrilița va fi depus la biserica cu hramul Nașterea Maicii Domnului din Stăuceni. Slujba Înmormântării va fi săvârșită luni, 28 februarie, după oficierea Sfintei Liturghii.
Sursa: mitropolia.md