Intervenție de sprijin din partea Mitropoliei pentru medicii și pacienții Spitalului Clinic Municipal Nr. 4 din Capitală

1689

În ziua celebrării „Aducerii moaștelor Sfântului Ierarh Nicolae”, vineri, 22 mai 2020, cu binecuvântarea și purtarea de grijă a ÎPS Mitropolit Vladimir, Prot. Marin Cij, Președintele Sectorului Sinodal Activitate Spirituală în Instituțiile Medicale și teologul Serghei Crudu, Președintele Sectorului Sinodal Asistență Socială și Caritate au efectuat o vizită la Spitalul Clinic Municipal Nr. 4 din Capitală.

În cadrul vizitei au fost aduse în dar din partea instituției mitropolitane pentru medicii și pacienții spitalului mai multe echipamente și preparate medicale, dar și produse alimentare. Instituția a fost aprovizionată cu un număr suficient de cutii cu scutece pentru maturi, aparate colectoare de urină, aparate după operații, precum și cu făină, ulei, fructe, și alte lucruri trebuincioase.

Totodată, reprezentanții Mitropoliei Moldovei au transmis conducerii și personalului spitalului mesajul părintesc de binecuvântare și susținere al ÎPS Mitropolit Vladimir, care este solidar cu personalul medical din țara noastră, aflat în slujirea aproapelui în această perioadă de epidemie.

Produsele au fost primite de către Vicedirectorul medical al Spitalului, Dl Ion Purice, care a adresat în cadrul întâlnirii cuvinte de mulțumire și recunoștință Bisericii Ortodoxe din Moldova pentru susținerea spirituală și ajutorul material oferit în aceste momente de criză și reală necesitate.

O contribuție importantă la susținerea actelor de caritate pentru bolnavi și cadrele medicale din țara noastră o aduce parohia moldovenească din or. Padova, Italia, cu hramul „Nașterea Maicii Domnului”, condusă de preotul misionar Vasile Șestovschi.

Spitalul Clinic Municipal nr. 4 este unul dintre cele mai vechi spitale din R. Moldova, datând din anul 1895. Înainte de reorganizarea din 2010, instituția era compusă din mai multe blocuri, având o secție de boli interne, chirurgie septică și chirurgie de urgență. În prezent, Spitalul nr. 4 este prima instituție municipală și republicană care acordă îngrijiri medicale bătrânilor de peste 65 de ani și persoanelor imobilizate la pat în urma unor maladii grave. Spitalul are 3 secții: două secții de îngrijiri geriatrice (ramură a medicinei care tratează bolile bătrâneții) și una de îngrijiri paliative (ameliorarea sau înlăturarea pe termen scurt a simptomelor unei boli incurabile).

Sectorul Sinodal Activitate Socială și Caritate

Sursa: mitropolia.md


Articole postate de același autor
1028

Sf. Ștefan cel Mare a fost omagiat la 547 de ani de la victoria obținută la Podul Înalt. „Învățăm de la el smerenia”

Sfântul Domnitor Ștefan cel Mare a fost comemorat luni cu ocazia împlinirii a 547 de ani de la victoria obținută de el la „Podul Înalt” Vaslui. Episcopul Ignatie a oficiat o slujbă de Te Deum la Ansamblul Monumental „Podul Înalt” din satul vasluian Băcăoani și a evidențiat comportamentul domnitorului după fiecare victorie, punând accent îndeosebi pe smerenia sa. „Poetul Ioan Alexandru, într-o poezie […]