Actualitate

„Fiți purtătoare de mirul sfânt al dragostei, credinței și al curajului!” Mesajul PS Siluan, Episcop de Orhei la Duminica Mironosițelor

115

Ca nişte raze ale mărturisirii v-aţi adunat în jurul Soarelui dreptăţii, Sfintelor femei mironosiţe, şi cu razele cuvintelor voastre aţi luminat sufletele cele ce se tânguiau pentru moartea Cuvântului, pe Care îngerii Îl săvesc neîncetat cu cântări de: Aliluia !

În Duminica a treia după Paști marcăm ziua femeilor creştine, care pe bună dreptate sunt urmaşele femeilor mironosiţe, fiicele Învierii, roabele Domnului, candelele credinţei, sufletul familiei.

Când spui mamă, spui un univers! Când spui femeie, spui viaţă! Când spui soţie, spui speranţă! Ea, femeia, mama, soţia, gospodina, umple totul: casa, lucrarea, bucuria, fericirea, văzduhul, cerul!, spunea ÎPS Calinic.

Femeia însufleţeşte totul, învăluie lucrurile cu cântec şi caută fără încetare firele ascunse ale ţesăturii vieţii. Iar Sfintele Femei Mironosițe, cele care au fost primele ucenițe ale Domnului, ne-au arătat și exemplul de fidelitate, nu numai până la moarte, ci chiar şi dincolo de moarte. Atitudinea pe care au avut-o femeile mironosițe la răstignirea și la mormântul Domnului este una plină de curaj, recunoștință și de duioșie.

Ce am face noi fără mamele creștine, fără iubitoarele de Hristos femei, care și-au crescut copiii cu frică de Dumnezeu? Ce am face noi fără gingășia și dăruirea lor, care întotdeauna, dar mai ales în vremurile grele, cu care ne confruntăm și în aceste zile, au știut să renunțe la sine pentru a-i ajuta și sprijini pe alții, prin rugăciune, printr-un cuvânt bun, prin grija și afecțiunea dăruită.

Ne rugăm Bunului Dumnezeu ca să dăruiască Bisericii și în continuare oameni evlavioși și în primul rând femei următoare Domnului, așa cum au fost femeile mironosițe.

Hristos a înviat! La mulți ani binecuvântați!

Cu arhierești binecuvântări și profundă recunoștință,

† SILUAN

Episcop de Orhei,

Vicar al Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove,

Egumen al Sf. Mănăstiri Curchi


Articole postate de același autor
241

Omul adeseori rânduieşte şi ho­tărăşte pentru toate fără Dumnezeu

Cineva făcuse o crescătorie de peşte şi toată ziua spunea slavă Ţie, Dumnezeule!, pentru că vedea me­reu purtarea de grijă a lui Dumnezeu. Îmi spunea că peştişorul, din clipa când apare şi este mic ca gămă­lia acului, are şi un săculeţ de lichid, ca să se hrăneas­că până ce se va mări şi va putea […]