În societatea de azi a fi preot e la fel de umilitor ca în comunism!

1891

In societatea de azi a fi preot e la fel de umilitor ca in comunism. Copiii preoților sint batjocoriti la scoala, la locul de joaca, in tabere - de aceea majoritatea dintre ei își ascund identitatea. Este o rusine sa fii copil de preot, soție de preot. Mi s-a intimplat de sute de ori sa fiu luat in ris pe peroanele gărilor, sa intru in magazin sa cumpăr o apa și sa aud hohote se ris și glume pe seama bărbii mele. Sa mi se ceara socoteala in gura mare pentru banii și masinile preoților de care eu nu am avut parte. Preoții, atunci cind își duc copiii la mare, cauta locurile cele mai ferite și stau cu grija sa nu fie batjocoriți. Cu ce au gresit acești copii?

Eu mi-am ales de buna voie cinstea dar și ocară. Nu vreau ca cineva sa fie pedepsit, sancționat, amendat pentru ca ma discriminează. La rindul meu, nu discriminez pe nimeni - am avut colaborări cu oameni de toate culorile, virstele și chiar orientări sexuale. Am avut cazuri cind un homosexual a simțit nevoia sa mi se mărturisească, crezind ca purtarea mea buna cu el se datorează faptului ca nu-i cunosc păcatele. Am spovedit mai mulți homosexuali și purtarea mea a rămas neschimbata și nimic din atitudinea mea nu a divulgat pe omul care a avut incredere in mine, nu l-a expus in vreun fel in fata comunității pentru ca așa e normal și așa cere legea mea, legea iubirii lui Dumnezeu. La fel fac toți preoții cu care țin prietenie și sint mulți.

Pe toți cei care lupta cu discriminarea și mai ales cei constituiti in organizații ii rog sa ia in calcul și preotii și familiile lor care sint un exemplu de rabdare și toleranta la ura unei societăți cu grave sechele comuniste. As vrea ca măcar spatiul rețelelor de comunicare publica sa fie purificat de injurii și ura explicita. Replicile de genul "popii n-au ce caută pe Facebook" n-ar trebui sa para normale - pentru a înțelege gravitatea lor e destul sa le atribuiți oricărui grup considerat discriminat și veți vedea cum suna.

Ideea in sine de nediscriminare a fost adusă in lume de Biserica, așa cum reiese din Evanghelii și Noul Testament - la noi nu exista nici rob, nici liber, nici scit, nici femeie sau bărbat, cum scrie Ap. Pavel și nu deosebim pe cel sărac de cel cu inel pe deget, ci fata de toți avem aceeași purtare. Restul nu reprezintă Biserica și e nedrept ca in polemicile publice sa se aducă învinuiri doctrinei fără a o cunoaște.

Intind o mina organizațiilor care lupta cu discriminarea in Moldova pentru a aduce duhul iubirii Evanghelice in rindul oamenilor. 

Pr. Savatie Baștovoi


Articole postate de același autor
5015

“Adu foarfecele!”

  Un preot se duse cu un cuvânt de mângâiere la patul unei bolnave. Femeia se tânguia neîncetat contra bolii şi încercărilor. – Te rog, deschide Psaltirea – îi zise preotul – şi citeşte la Psalmul 143, versetele 1 şi 2. Femeia citi: “Bine este cuvântat Domnul, Dumnezeul meu (…), Mila mea şi Scăparea mea, […]