Actualitate

Un dialog duhovnicesc la tema ”Tinerii și Biserica” cu Părintele Iustin și Părintele Pantelimon de la mânăstirea Oașa

153

Părintele Iustin (Miron), stareţul mănăstirii Oaşa, însoţit de părintele Pantelimon (Şuşnea), au susținut astăzi, 7 aprilie, o conferință cu tema ”Tinerii și Biserica” la Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul USM.

La eveniment au fost prezenți studeți și profesori de la Facultatea de Jurnalism, membrii Asociației Studenților Creștini Ortodocși din Moldova și alți tineri dornici să audă un cuvânt viu și duhovnicesc din partea celor doi monahi.

Conferinţa a avut două părţi. În prima parte cei doi invitaţi au vorbit despre propria lor cale către Hristos și Biserică. De asemenea părinții au vorbit despre faptul că mânăstirea Oaşa desfăşoară de mulți ani activități dedicate îndrumării tinerilor în redescoperirea adevăratelor valori culturale şi spirituale. Un exemplu în acest sens sunt taberele cu caracter unic, la care participă numeroși tineri din România, dar și Pepublica Moldova. La mănăstirea Oașa, tinerii învață să trăiască viața adevărată și să se bucure de ea, partcipând la dverse lucrări zilnice de la mănăstire, dar și la workshop-uri dedicate picturii şi fotografiei, descoperă bucuria de trăi viața aproape de natură, și deci, și de Dumnezeu.

Iar în partea a doua a întâlnirii, cei prezenţi în sală au dialogat cu invitaţii, adresând întrebări legate de tema abordată, aflând mai multe despre activitățile de la mănăstire, dar și despre cum ar trebui să fie trăită o  viață cu Dumnezeu în  societatea secularizată de astăzi.

* * *

Articole postate de același autor
354

Doamne! Toate le ştii, fă cu mine precum voieşti!

Fiecare om, şi popoarele, şi Biserica, plutesc pe marea acestei vieţi, prin puterile fireşti şi suprafireşti care sunt puse în ele, după rânduielile lăsate de Dumnezeu. Domnul se odihneşte, chiar dacă Îl înconjoară întâmplări ce se perindă una după alta; dar nu începe să lucreze în chip vădit decât atunci când apare o ameninţare de […]